Pahare reutilizabile @ CODRU Festival

0

CODRU Festival, mai aproape de natură!

După fiecare eveniment, deșeurile de plastic rămân în cantități mari. Plasticul a fost declarat stare de urgență medicală la nivel mondial, iar ecologiștii au atras atenția asupra faptului că, odată ajuns în natură, materialul poluant poate avea efecte ireversibile asupra ecosistemelor.

Pentru că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, CODRU Festival își dorește să prevină acest lucru. Băutura consumată în timpul celor patru zile de festival va fi servită în pahare reutilizabile. Practic, la prima băutură cumpărată, se va reține la bar o garanție de 10 lei. La fiecare băutură veți primi un pahar curat, iar la finalul evenimentului banii vă vor fi restituiți dacă aduceți paharul înapoi. Cei care doresc pot lua paharul acasă, ca suvenir.

CODRU este primul festival eco-friendly din Romania: fiecare bilet este un copac plantat. Până acum, inițiatorii festivalului au organizat două sesiuni de plantare și ecologizare, în 2019 și 2022. Împreună cu cei 2.000 de voluntari, am plantat 8.000 de puieți. Și anul acesta, fiecare participant la festival se alătură misiunii de reîmpădurire și ecologizare a zonei, arie naturală protejată de interes național. Pădurea Bistra adăpostește specii de arbori, dar și habitate naturale. Se întinde în partea central-nordică a Timișului, în lunca stângă a râului Bega, pe 177 de hectare și este împrejmuită de localitățile Ghiroda, Moșnița, Recaș, Bucovăț și Timișoara.

În prezent, în planul urbanistic general al localităților Ghiroda este prevăzut un proiect de amenajare a zonei care duce spre una dintre cele mai sălbatice zone de recreere din România. Aici va fi amenajat un parc, precum și un areal în care să se desfășoare evenimente.

Vă reamintim că anul acesta, între 25 – 28 august, la CODRU vor concerta Dub FX, Hooverphonic, Nneka, Kadebostany, Deliric X Silent Strike cu CTC & Muse Quartet, Macanache, Surorile Osoianu & Lupii lui Calancea, Implant pentru Refuz, Om la lună, Robin and the Backstabbers, Alexandrina, Alexandra Ușurelu, El Negro, Via Dacă, Jurjak, Melting Dice, Alex Super Beat, Gojira & Planet H feat. Psihotrop, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Pragu’ de Sus și Mrk & Mircea Ardelean și mulți alții. Artiștii vor urca pe cele patru scene tematice ale CODRU Festival 2022: Sub Soare, În Poiană, Pe Val, Sub Codru.

Pe site-ul nostru (https://www.codrufestival.ro/) puteți găsi toate detaliile CODRU Festival. În incinta perimetrului delimitat va fi pregătită și o zonă pentru camping. La intrare va fi amenajată parcarea pentru mașini, însă vă încurajăm să veniți cu mijloacele de transport public în comun sau cu bicicleta. Linia M30 va circula în zilele de festival cu program prelungit.

Eveniment cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, Primăria Ghiroda, Primăria Moșnița.

Parteneri: Ness, DS Smith, Iulius Town, ZF Group, Fornetti România, The Entertainment Group, Music Service și Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Art Encounters.

Parteneri Media – Radio Guerilla, Kiss FM.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.