Oportunități de creștere și scalare dedicate afacerilor sociale din România și Republica Moldova: Am deschis înscrierile pentru Startarium 4GOOD Local Editions!

0

Startarium 4GOOD deschide înscrierile pentru edițiile locale: afaceri sociale din 10 orașe din România și Republica Moldova vor beneficia de un program-capsulă de două zile, în care vor învăța să crească și să exploreze noi căi de a face bine în comunitățile lor, folosind o perspectivă de dezvoltare de business. Participarea este gratuită, însă numărul de locuri este limitat.

Multe ONG-uri sau startupuri cu misiune socială din România întâmpină probleme în a fi sustenabile din punct de vedere financiar și al resurselor umane. În general, acestea se concentrează pe misiune și impact în societate, însă pe termen lung se lovesc de obstacole precum lipsa fondurilor constante pentru acoperirea costurilor de bază, ca salarii sau chiria biroului. Multe dintre ele ajung să depindă exclusiv de granturi și donații, care pot fi foarte fluctuante în timp. Stresul continuu de a aduce fonduri în organizație poate duce rapid la burnout și epuizare, ceea ce înseamnă că acestea nu își mai pot îndeplini misiunea de bine cu care au plecat la drum.

Startarium 4GOOD: Local Editions este un program capsulă declinat din acceleratorul Startarium 4GOOD, care își propune să ofere soluții, instrumente și know-how startupurilor sociale, să le ajute să își definească strategia de scalare prin care pot ajunge la mai mulți oameni, să devină sustenabile și să își crească impactul în comunitate.

Bootcamp-urile se vor desfășura în 10 orașe din România și Republica Moldova, și vor fi livrate de ambasadori ai programului, respectiv de antreprenori sociali care au trecut prin programul 4GOOD – Ambassadors 2022:

  • Mihai CăprioaraDirector, Fundația Comunitară Bacău (Bacău);
  • Indira AbdulvoapBusiness Consultant (Brașov);
  • Ana MurrayCountry Director, Ashoka România (București);
  • Aurelia CășaruCoordonator programe, Fundația Comunitară Buzău (Buzău);
  • Natalia Bejan Director Executiv, Startup Moldova (Chișinău);
  • Oana Mîndruț Formator, Președinte Life Education for All & Asociația Natura Vie (Cluj-Napoca);
  • Monica CosteaOrganizator și facilitator experiențe de învățare (Iași);
  • Silvia PetrePreședinte, Asociația Pro Xpert (Râmnicu-Vâlcea);
  • Cristina RaduFondator, LOOMescu (Sibiu);
  • Andreea Iager-TakoFondator, Centrul Cultural PLAI (Timișoara).

Învit antreprenorii sociali, fie că sunt ONG-uri, fie că sunt business-uri care au cel puțin un an de experiență să se înscrie în bootcamp-urile locale și să profite de această oportunitate valoroasă de învățare.

Vor fi două zile intense în care participanții vor explora metode de scalare și validare a ideilor de proiecte pe care le au, vor cunoaște mentori și reprezentanți ai ecosistemului și vor găsi oportunități și resurse să își consolideze rețeaua de aliați din comunitatea locală. Îndrumați de ambasadorul fiecărui oraș, vor dobândi claritate pentru viitor și vor explora căi alternative de a dezvolta produse și servicii cu impact.”, a declarat Irina Simulescu, Program Manager Startarium 4GOOD.

Ce aduc valoros bootcamp-urile?

În cadrul programului-capsulă Startarium 4GOOD Local Editions, participanții vor explora ce opțiuni de dezvoltare de business pot accesa dacă își doresc să își crească impactul pe care îl au în comunitate, vor învăța să își contureze un model de business care să le sprijine creșterea într-un mod sustenabil, dar și cum să folosească o serie de procese și instrumente de business, care îi vor ajuta în planificarea proiectelor viitoare.

Un alt beneficiu valoros al programului este oportunitatea de conectare cu mentori și antreprenori cu experiență în antreprenoriat social, din România și Republica Moldova, și facilitarea accesului la resurse valoroase de învățare, practică și oportunități de finanțare.

Edițiile locale ale Startarium 4GOOD se vor desfășura în luna octombrie și vor avea loc în Bacău, Brașov, București, Buzău, Cluj-Napoca, Chișinău, Iași, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu și Timișoara. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate și necesită înscriere până cel târziu la 1-13 octombrie, în funcție de oraș.

Organizațiile cu impact social care doresc să se înscrie, indiferent de forma juridică (ONG-uri, SRL-uri sau startupuri) sunt invitate să acceseze link-ul de aici pentru detalii, consultarea calendarului și formularul de înscriere.

Despre Startarium 

O inițiativă 100% privată, Startarium este cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum, lansată în 2016 de Impact Hub Bucharest și ING. Startarium oferă acces gratuit, național, online, la toate resursele necesare pentru a lansa, a crește și a susține o afacere de succes: conținut educațional, mentorat de business, proiecte de incubare și accelerare, instrumente moderne de finanțare precum platforma proprie de crowdfunding și competiția de pitching Startarium PitchDay. 

De la lansare în octombrie 2016, Startarium a adunat o comunitate de peste 48.000 de membri și 5.000 de idei de business, peste 100 de contributori, consultanți și mentori cu care antreprenorii pot lucra gratuit, a publicat peste 500 de materiale și a deschis accesul la finanțări ce depășesc 800.000 de euro. 

Din 2020 comunitatea Startarium este susținută oficial și de Zitec, noul partener tehnologic al platformei. 

Despre autor

avatar

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.