OLX: Vara 2022 – Creșteri importante ale cererilor pentru biciclete, triciclete și rulote, în rândul consumatorilor români

0

Tot mai mulți români preferă să își petreacă timpul în aer liber, alături de cei dragi, vara fiind ocazia perfectă pentru a se bucura de soare și de natură. Datele OLX, lider al pieței locale de anunțuri generaliste, arată că, după perioada de pandemie, consumatorii aleg să profite la maximum de sezonul cald, pregătirile începând încă de luna trecută.

În sub-categoriile “Trotine – Role – Skateboard”, “Biciclete – Fitness – Suplimente” și “Camioane – Rulote – Remorci” din platforma OLX, luna mai a acestui an a adus câteva creșteri importante care demonstrează interesul sporit al consumatorilor pentru activitățile sportive, dar și pentru călătorii.

Astfel, cererea pentru trotinete și trotinete electrice a crescut cu până la 32%, iar oferta a fost, de asemenea, pe măsură – cu 25% mai mare în luna mai, spre deosebire de aprilie 2022. Valorile mărite se mențin și pentru biciclete și biciclete electrice – un plus de 14% atât pentru cererile, cât și pentru ofertele disponibile pe OLX.

Mai mult, o altă noutate o constituie oferta mare pentru rulote și autorulote – 20% creștere în mai, față de luna anterioară, raportată la o creștere de 4% a cererilor pentru acest tip de vehicule.

Pe parcursul lunii mai, topul celor mai căutate articole din aceste sub-categorii include (în funcție de numărul total al căutarilor/produs): biciclete, cu aproape 215.000 de căutări; trotinete electrice, cu 58.800 de căutări în platformă, urmate îndeaprope de trotinete, cu peste 57.000 de căutări. Consumatorii români au mai încercat să găsească și rulote (peste 41.000 de căutări), biciclete electrice (25.000 de căutări) și autorulote (10.500 de căutări).

Prețul mediu pentru o autorulotă ajunge pe OLX la 9.600 lei, iar cel pentru o rulotă la peste 6.500 lei; bicicletele și trotinetele sunt puse spre vânzare, în medie, cu 700 – 800 lei, iar cele electrice au un cost situat în jurul a 2.000 lei.

În ceea ce privește repartizarea cererilor pentru aceste articole pe teritoriul țării, luând în considerare perioada ianuarie – mai 2022, capitala conduce detașat topul cererilor pentru biciclete (64.100), triciclete (23.300), rulote (8.300) și autorulote (1.200). Următoarele locuri, cu indicatori asemănători, sunt ocupate de Timișoara – 14.830 de cereri pentru biciclete, 2.890 pentru trotinete și Cluj-Napoca – 14.820 de cereri pentru biciclete, 2.810 pentru trotinete. Pentru rulote și autorulote, topul este completat de Ilfov și Cluj-Napoca, cu o cerere care variază între 2.500 – 2.900, respectiv 500 – 600.

Serviciul de Livrare prin OLX permite tuturor consumatorilor să primească și să expedieze colete pe întreg teritoriul României, în condiții de siguranță, să câștige timp și să economisească bani cu ajutorul costurilor preferențiale. Pentru lunile aprilie și mai ale acestui an, în sub-categoriile “Trotine – Role – Skateboard” și “Biciclete – Fitness – Suplimente” s-au înregistrat peste 1.700 de livrări prin OLX.

Despre OLX:

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOS, Android.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.