Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

L’Oréal România ia măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului, un mediu mai curat, sprijinirea și informarea comunităților

0

L’Oréal România adoptă o serie de măsuri pentru a contribui la reducerea poluării, îmbunătățirea calității aerului în România și sprijinirea comunităților, ca parte din planul global de sustenabilitate al companiei, „L’Oréal for the Future”.

Plecând de la strategia globală a grupului, bazată pe trei piloni principali (transformarea activității companiei, implicarea întregului ecosistem de afaceri și contribuția la rezolvarea celor mai urgente nevoi ale planetei și societății), planul local are la bază trei direcții strategice: aer de calitate, un mediu mai curat, comunități informate și sprijinite. Direcțiile de acțiune locale țin cont de nevoile și prioritățile pentru România identificate în urma unui studiu de percepție inițiat de LOréal România și pornesc de la nevoia companiei de a intensifica procesul de transformare internă și de a se asigura că activitățile acesteia sunt compatibile cu o planetă cu resurse limitate. L’Oréal România marchează astfel o nouă etapă crucială în abordarea provocărilor cu care se confruntă planeta.

Toate eforturile noastre comune au un obiectiv major: să ne desfășurăm activitatea în limitele planetare. Prin acest plan de acțiune stabilit în România am conturat o serie de măsuri concrete, după ce am analizat cu atenție nevoile locale și am selectat trei direcții strategice pentru L’Oréal România – aer de calitate, mediu mai curat, comunități informate și sprijinite – care se vor afla la baza tuturor acțiunilor noastre din următorii zece ani” a declarat Vanya Panayotova, General Manager L’Oréal România.

AER DE CALITATE

Pentru a-și reduce emisiile de dioxid de carbon, L’Oréal România se angajează ca, până în anul 2024, să-și modifice flota auto astfel încât aceasta să fie formată în proporție de 100% din modele auto hibrid și hibrid ușor.

Compania își regândește, de altfel, modelul de distribuție a produselor astfel încât să fie reduse emisiile de CO2 generate de transportul acestora. Impactul asupra mediului al transportului produselor la consumatorul final este una dintre principalele preocupări ale companiei în cadrul programului „L’Oreal for the Future”. Soluția pentru emisii reduse poate fi identificată doar împreună cu partenerii care asigură logistica și transportul produselor la destinatarul final.

Totodată, până în anul 2030 toate spațiile în care L’Oréal își desfășoară activitatea vor fi neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon, prin îmbunătățirea eficienței energetice și utilizarea energiei regenerabile în proporție de 100%. În același timp, pentru a contribui la îmbunătățirea calității aerului, compania va contribui la plantarea de copaci prin donații către asociații de mediu specifice și acțiuni de voluntariat. În ultimii doi ani, compania și-a donat în acest scop bugetul destinat cadourilor de final de an pentru parteneri și angajați, oferindu-le acestora posibilitatea de a respira un aer mai curat.

MEDIU MAI CURAT

Pentru reducerea poluării și creșterea potențialului de reciclare a produselor de beauty și conexe, până în 2023, L’Oréal România va face tranziția către ambalaje din plastic 100% reciclat sau generat prin metode sustenabile; va reduce producția de materiale publicitare și va utiliza materiale reciclabile în proporție de 100% pentru comunicarea cu consumatorii.

De asemenea, toate materialele destinate punctelor de vânzare a produselor LOréal vor respecta principiile eco-design care se bazează pe principiile economiei circulare, ceea ce înseamnă că vor fi realizate în proporție de 100% din materiale reciclabile, vor putea fi reciclate sau reutilizate, iar transportul lor va avea un impact redus asupra mediului. În prezent, mobilierul nepermanent al companiei respectă aceste principii. Până în 2025 și mobilierul permanent din magazinele proprii va face transferul către un design sustenabil. Primii pași în această direcție au fost deja făcuți, iar magazinul Kiehl’s din Brașov este primul magazin al companiei ce urmează să primească certificarea LEED.

Mai mult, compania va sorta, trata și recicla deșeurile în toate locațiile sale (sediul central și magazine proprii) și va asigura accesul consumatorilor români la informații despre sustenabilitate și reciclare în cadrul programului Garnier Green Beauty.

Dincolo de eforturile proprii, compania este conștientă că un rol important în menținerea unui mediu mai curat îl are informarea și sprijinirea consumatorilor pentru a acționa. Astfel, L’Oréal România lansează prima platformă care îi învață pe consumatori cum să sorteze corect ambalajele produselor cosmetice și care sunt etapele reciclării. Platforma oferă informații despre tipurile de produse care pot fi sau nu reciclate, despre cum trebuie pregătite ambalajele înainte de aruncare, despre tipul containerelor în care trebuie aruncate s.a.m.d. Totul pentru protejarea planetei, dar și pentru bunăstarea consumatorilor și a generațiilor viitoare.

COMUNITĂȚI INFORMATE ȘI SPRIJINITE

L’Oréal România crede cu tărie că incluziunea și corectitudinea contribuie la o lume mai durabilă, așa că a luat măsuri pentru protejarea, sprijinirea și creșterea gradului de conștientizare a comunităților din jurul L’Oréal, prin campanii și programe inițiate de brand-urile din portofoliul companiei.

Inițiativele prin care brand-urile din portofoliul L’Oréal România se implică în comunitate pornesc de la acțiuni de educare privind hărțuirea stradală – cum este campania de conștientizare și educare „Stand Up Against Street Harassment” dezvoltată de L’Oréal Paris sau la inițiative care vin în sprijinul adolescenților – precum este campania „Brave Together”, dezvoltată de brandul Maybelline și merg până la a oferi consultații dermatologice gratuite în cadrul campaniei „Zilele Protecției Solare”, dezvoltată de brandul La Roche-Posay.

De asemenea, Fundația L’Oréal a lansat un fond caritabil pentru asociațiile care sprijină femeile în situații vulnerabile –„L’Oréal Fund for Women”, prin care organizațiile non-guvernamentale (inclusiv din România) pot accesa fonduri pentru inițiativele pe care le desfășoară în acest scop.

***

Despre L’Oréal for the Future

L’Oréal for the Future este programul de transformare durabilă a grupului L’Oréal. Lansat în 2020, acesta cuprinde cele două dimensiuni complementare a ceea ce responsabilitatea socială reprezintă pentru L’Oréal: transformarea companiei spre un model de business mai sustenabil și contribuirea la rezolvarea provocărilor cu care se confruntă omenirea. Programul cuprinde un set de ambiții pentru anul 2030 pentru respectarea granițelor planetare, stabilite împreună cu experții de mediu, pe baza modelului Science Based Targets.

Despre L’Oréal

L’Oréal se dedică frumuseții de peste 100 ani. Cu un portofoliu unic de 36 branduri diverse și complementare, Grupul a generat vânzări de 29,87 miliarde de euro în 2019 și are 88.000 angajați în toată lumea. În calitate de lider în domeniul frumuseții, compania L’Oréal este prezentă în toate rețelele de distribuție: mass market, magazine, farmacii și drogherii, saloane de îngrijire, retail-ul din domeniul turismului, retail-ul propriu și e-commerce. Cercetarea și inovația, alături de o echipă dedicată de 4.100 de persoane, se află la baza strategiei L’Oréal, care își propune să se ridice la nivelul aspirațiilor de frumusețe din întreaga lume. Angajamentul de sustenabilitate al L’Oréal pentru 2030 stabilește obiective ambițioase de dezvoltare durabilă în cadrul Grupului și își propune o responsabilizare a întregului ecosistem, pentru o societate mai incluzivă și sustenabilă.

Pentru multe detalii: https://mediaroom.loreal.com/

L’Oréal România, parte a Grupului L’Oréal, are o istorie de 23 de ani și oferă consumatorilor cele mai bune inovații cosmetice în materie de siguranță, calitate și eficiență, prin 23 de branduri și o rețea de distribuție complexă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.