Kaufland se alătură celei de-a 10-a ediții a Colectei Naționale de Alimente prin Cutia cu fericire

0

Kaufland România anunță participarea sa la cea de-a 10-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, inițiativă derulată de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Campania se desfășoară sub sloganul „Împreună hrănim speranța” în perioada 19-21 aprilie 2024, în 55 de magazine Kaufland din țară.

În perioada derulării campaniei, clienții Kaufland pot dona produse alimentare neperisabile în Cutia cu fericire, special amenajată după zona caselor de marcat, sprijinind astfel persoane și familii defavorizate aflate în grija ONG-urilor partenere ale rețelei. 

Produsele ce pot fi donate

Pot fi donate produse alimentare de bază neperisabile (zahăr, făină, ulei, orez, cacao, cereale și paste, sosuri, conserve, ceai și cafea, dulceață, gemuri, creme de ciocolată, chipsuri, snacksuri, pufuleți, ciocolată și dulciuri, condimente, semințe, nuci, fructe uscate, biscuiți) sau produse de igienă personală (periuță și pastă de dinți, săpun, gel de duș, șampon, hârtie igienică, absorbante, scutece pentru copii).

Cum se vor face donațiile

Campania beneficiază de sprijinul a sute de voluntari dedicați care contribuie prin colectarea, sortarea și distribuirea donațiilor. Voluntarii campaniei, recunoscuți după vestele portocalii, vor fi prezenți în magazinele partenere, pe culoare, pentru a îndruma clienții care doresc să doneze. 

Alimentele donate vor fi distribuite în scurt timp după colectare, prin intermediul celor nouă Bănci Regionale din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța și Galați, dar și a organizațiilor partenere, către persoane vulnerabile, cum ar fi copiii din centrele de zi și de plasament, familiile sărace, vârstnicii din cămine și multe alte persoane aflate în dificultate. 

„Kaufland își asumă cu responsabilitate rolul de partener activ în comunitățile din care face parte. Misiunea companiei rămâne constantă: a aduce bucurie în casele familiilor și ale persoanelor vulnerabile, oferindu-le sprijinul necesar, mai ales în momentele semnificative, precum sărbătorile. Invităm clienții să se implice și să doneze în Cutia cu fericire, este încă un pas pe care îl facem pentru a ajuta comunitățile nevoiașe”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Colecta Națională de Alimente se desfășoară anual, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun, în 2023 fiind colectate în magazinele Kaufland prin Cutia cu fericire 19 tone de alimente care au ajuns la 5.000 persoane vulnerabile. 

Lista completă a magazinelor Kaufland în care se pot face donațiile pentru campania Împreună hrănim speranța poate fi consultată aici.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 177 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro. 

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.