473
În contextul intensificării efectelor schimbărilor climatice și al presiunii asupra resurselor de apă, accesul echitabil la apă potabilă în spațiile publice devine o prioritate de politici publice în România. Apa sigură și gratuită este un drept fundamental, susținut de cadrul european, inclusiv Directiva (UE) 2020/2184, Directiva Cadru Apă, inițiativa „Right2Water” și campania Comisiei Europene „Water Wise EU”.
În acest sens, Asociația GEYC, organizație cu statut consultativ special la Consiliul Economic și Social al ONU (ECOSOC) din 2023, organizează European Fellowship on Sustainable Development (EFSD) și lansează apelul pentru o nouă ediție a programului său de Ambasadori „Sete de Soluții” (Ambasadori STSL), sub umbrela proiectului Erasmus+ KA154 „Sete de Soluții”. Inițiativa se adresează tinerilor cu vârste între 16 și 30 de ani din România, pasionați de sustenabilitate, implicare civică și advocacy pentru accesul gratuit la apă potabilă în spațiile publice.
Scopul nostru este de a crea o rețea puternică și conectată de tineri lideri/ambasadori care să influențeze, la rândul lor, alți tineri din comunitățile locale să ia inițiative, să acționeze și să fie o sursă de inspirație pentru schimbare – aducând apă potabilă în toate spațiile publice din orașele lor.
GEYC a inițiat Campania „Sete de Soluții” în iunie 2024, după ce pasagerii din Aeroportul Otopeni au fost nevoiți să suporte temperaturi extreme timp de trei zile, fără acces la apă potabilă gratuită, din cauza unor defecțiuni ale sistemului de ventilație. În urma acestui incident, GEYC a mobilizat peste 50 de organizații pentru a semna o scrisoare deschisă prin care solicitau instalarea fântânilor cu apă potabilă în aeroport. În prezent, începând cu data de 02.02.2026, CNAB a comunicat faptul că au început demersurile pentru montarea a 14 stații de apă potabilă conectate la rețeaua aeroportului. Acestea vor avea și cișmele, dar și dispozitive de încărcare a sticlelor. Și în Aeroportul Băneasa vor fi montate alte două stații de apă potabilă pentru pasageri.
Prin solicitările de informații formulate în baza Legii nr. 544/2001, GEYC a menținut un dialog constant cu CNAB începând din anul 2024, perioadă în care situația a evoluat după cum urmează:
În anul 2024, nu erau prevăzute sume în Bugetul de Venituri și Cheltuieli (BVC) aprobat pentru asigurarea apei potabile destinate călătorilor.
În septembrie 2024, ni s-a comunicat intenția de a demara un proiect pilot, în vederea stabilirii modalității de instalare a punctelor de furnizare a apei potabile în terminale.
În februarie 2025, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) se afla într-o fază avansată a procesului de obținere a autorizației pentru furnizarea apei potabile din puțuri proprii pe întreaga platformă aeroportuară Otopeni.
Conform comunicării primite în august 2025, documentația aferentă a fost depusă la direcția de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Despre EFSD și Bootcamp
EFSD este un program intensiv dedicat tinerilor, bazat pe Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), care își propune să dezvolte lideri locali capabili să mobilizeze comunitățile și să inițieze schimbări concrete. În cadrul EFSD, participanții vor participa în cadrul unui Bootcamp – Bootcamp of Young Multipliers la Bran, România între 19- 22.03.2026 – prin intermediul căruia aceștia vor beneficia de traininguri și activități non-formale menite să le dezvolte competențe de advocacy digital, comunicare cu autoritățile și implementare de acțiuni locale. Toate costurile programului sunt acoperite integral de Erasmus+, proiectul KA154 „Sete de Soluții”, inclusiv mesele, cazarea și activitățile.
Fellowship-ul include:
Sesiuni online de învățare (6, 10 și 14 martie 2026) pentru pregătirea participanților în advocacy și politici publice;
Bootcamp intensiv la Bran (19-22 martie 2026), unde tinerii vor dezvolta planuri de acțiune și campanii digitale;
Zile de Acțiune pentru Implicarea Comunității (22 aprilie – 5 iulie 2026), în cadrul cărora participanții vor organiza evenimente locale dedicate sustenabilității și cetățeniei active;
Vizită de Studiu la Bruxelles (23-25 septembrie 2026), pentru 10 participanți activi, cu întâlniri directe cu factorii de decizie.
