Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

cora derulează programul Rabla pentru electrocasnice până la finalul anului 2021

0

cora reconfirmă grija pentru mediu și lansează și anul acesta propriul program Rabla pentru electrocasnice, prin care clienții care cumpără aparate noi și predau echipamentele uzate primesc un voucher de cumpărături în valoare de 200 de lei.

În programul cora Rabla 2021, care se derulează în perioada 6 aprilie – 31 decembrie, sunt acceptate aparate frigorifice, aragazuri, mașini de spălat și aparate de aer condiționat.

Clienții pot opta între a aduce electrocasnicele vechi în oricare dintre hipermarketurile cora sau de a solicita ridicarea acestora de la domiciliu, precum și livrarea noului aparat tot la domiciliu.

Amprenta noastră asupra mediului este tot mai mare. Punem presiune pe mediu prin tot ceea ce facem zilnic, de multe ori inconștient, de aceea este necesar să dăm și noi ceva mediului în schimb. Programul Rabla propus de cora răspunde acestei așteptări de a acționa pentru un mediu mai sănătos, căci tot noi suntem beneficiarii finali. Ne bucurăm să facem bine mediului și să ajutăm clienții prin acest mecanism simplu de înlăturare a aparatelor uzate, vechi din locuințele lor”, a spus Cristi Năstase, director de hipermarket cora și coordonatorul programului Rabla pentru electrocasnice.

cora derulează anual campanii menite să reducă presiunea asupra mediului, cum ar fi programele de reciclare a uleiului uzat, a bateriilor și acumulatorilor.

Despre cora România

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail. Prezent pe piața românească din 2003, brandul operează în prezent 11 hipermarketuri în București și în marile orașe, magazinele cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro, pe care sunt listate peste 40.000 de produse.

În 2013, prin intermediul platformei cora.ro, este lansat serviciul de livrare la domiciliu, cora devenind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Începând cu 2020 serviciul coraExpress extinde accesul la cumpărături online, prin comenzi din aplicațiile Glovo și Food Panda, cu livrare în mai puțin de 60 de minute. Aplicaţia cora oferă consumatorului o experienţă îmbogăţită în magazine, o mai bună organizare a listei de cumpărături și beneficii de fidelitate.

Pe lângă asigurarea de produse și servicii de calitate la prețuri accesibile pentru clienți, cora România se implică în proiecte de educație și sănătate în comunitățile din care face parte.

Pentru a rămâne conectat la noutățile și ofertele cora puteți descărca gratuit aplicația cora din App Store şi Google Play, accesa site-ul cora.ro sau urmări conturile oficiale ale brand-ului pe rețelele sociale: Facebook, YouTube, Pinterest, Linkedin, precum și pe cel al CEO cora România, Thierry Destailleur, pe Linkedin .

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.