Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Conectați cu natura – #energiapentrubine se răspândește în comunitatea din Mehedinți prin proiectul Generatorii de bine

0

30 de tineri între 12 și 18 ani din județul Mehedinți s-au „conectat cu natura” participând la o tabără în aer liber și învățând cum pot folosi resursele din jurul lor într-un mod eficient. Proiectul, organizat în perioada 11-16 iulie, reprezintă rezultatul parteneriatului dintre Grupul CEZ în România și Cercetașii României – Centrul Local Aetos Drobeta Turnu Severin pentru o dezvoltare completă a tinerilor din comunitate.

Conectați cu natura – Renewable Energy Camp

Inițiativa de a valorifica interacțiunea cu natura pentru a îmbunătăți starea de bine a tinerilor și modul în care se raportează la mediul înconjurător reprezintă prima activitate concretizată în cadrul proiectului Generatorii de bine – ediția 2021. Concursul dedicat angajaților Grupului CEZ în România va susține și de data aceasta 8 idei câștigătoare din aria de activitate a companiei, investind în educație, sănătate, mediu sau dezvoltare regională, fiecare proiect beneficiind de 5000 euro pentru implementare.

 

Împreună cu Cercetașii României – Centrul Local Aetos Drobeta Turnu, le-am pregătit celor 30 de tineri o experiență autentică pentru apropierea de natură și de sursele alternative de energie. Tinerii au învățat cum își pot arăta grija pentru mediu și au devenit parte din generația „verde”, atentă și responsabilă față de viitor, participând la:

  • activități practice în echipă: gătit, pregătirea lemnelor sau menținerea curățeniei
  • activități de educație non-formală pentru: dezvoltarea fizică (tinerii au căpătat încredere în corpul și forțele lor), intelectuală (au găsit soluții la problemele care apar), socială (au reușit să se adapteze și să colaboreze în cadrul grupului), spirituală (au devenit mai curioși despre lumea din jurul lor) sau afectivă (au învățat să își gestioneze emoțiile mai bine).

 

„Experiențele la firul ierbii sunt deosebit de importante pentru însușirea gesturilor responsabile față de natură. Ne bucurăm că le putem oferi tinerilor această oportunitate, cu atât mai necesară pentru dezvoltarea lor în contextul ultimului an petrecut la distanță. Protejarea mediului, sustenabilitatea și stilul de viață sănătos ne preocupă permanent în activitatea noastră, astfel că vom continua să dăm mai departe aceste valori și către generația viitorului” – a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

 

Grupul CEZ în România continuă să demonstreze că #energiavinedelaoameni și rămâne un partener de încredere al comunității în misiunea de a construi un viitor mai sigur și mai curat.

 

Direcția Comunicare și Marketing

CEZ România

 

 

 

 

 

Despre Generatorii de Bine

Proiectul intern „Generatorii de Bine” încurajează angajații Grupului CEZ în România să propună și să se implice în proiecte de responsabilitate socială, în beneficiul comunităților locale din aria de activitate a Grupului (județele Argeș, Constanța, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.