Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

„Călătorie în jurul omului”, un volum de explorare a lumii și sinelui – lansare de carte cu Alexandru Stermin, Carmen Strungaru, Ciprian Mihali și Corina Negrea

0

Alexandru Stermin, biolog și explorator, ne conduce într-o experiența de descoperire de sine prin mijlocirea a trei spații care reprezintă pentru el  trei extreme – jungla Amazoniană, Los Angeles și Beijing -, în volumul recent publicat în colecția Știință, „Călătorie în jurul omului”. Din traseul care promite aventuri și întâmplări excepționale se nasc, organic și fluid, observații și gânduri despre începuturile oamenilor, despre felurile în care ne-am adaptat la societățile pe care le-am construit în colțurile noastre de lume, despre natura umană și ecologie, religii, individualism, sensul vieții, moarte sau iubire.

Editura Humanitas vă invită marți, 12 octombrie, ora 19.30, online&live, la o discuție despre acest volum la care vor participa Alexandru SterminCarmen Strungaru, etolog, și Ciprian Mihali, profesor de filosofie contemporană la Universitatea Babes Bolyai. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural.

Partener: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

„Biologul Alexandru Stermin călătorește în jurul lumii. Ceea ce începe ca un periplu în lumea biologiei, a neuroștiințelor și a psihologiei se transformă într-o incursiune în lumea ideilor și concepțiilor despre univers. Ca într-o călătorie pe suprafața unei hipersfere care se închide, Alexandru Stermin părăsește zona unde cultura noastră pune omul în centru, ca să regăsească în îndepărtări, paradoxal, același om cu întrebările lui cele mai adânci. Cartea este un excelent jurnal de călătorie care combină biologia, neuroștiințele și cultura filozofică, chestionând propriile noastre concepte și credințe despre ceea ce suntem și care este locul nostru în natură.“ — CRISTIAN PRESURĂ, fizician, autorul bestsellerului Fizica povestită

„Dacă n-aș fi fost Cătălin Gruia, mi-ar fi plăcut să fiu Alexandru Stermin. O să înțelegeți de ce spun acest lucru dacă veți citi paginile dintre aceste coperte. Vă recomand cu căldură să o faceți – nu veți descoperi doar o carte, ci vă veți descoperi, veți afla mai multe despre cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.“ — CĂTĂLIN GRUIA, redactor-șef National Geographic

„Cu câteva zile înainte să împlinesc 30 de ani, am plecat singur într-o călătorie în jurul lumii. Primele nopți le-am dormit în jungla amazoniană, apoi zile întregi am umblat în alte două jungle – jungle urbane, pe cât de depărtate, pe atât de diferite –, Los Angeles și Beijing. M-am întors acasă mai viu, însuflețit de ce descoperisem, nu doar în lumea din jurul meu, ci și în lumea din mine – din noi, din om. 30 de ani a marcat pentru mine începutul marilor descoperiri geografice – explorând lumea am descoperit geografia ființei mele, cu continentele ei, de la cele mai luxuriante, cum sunt imaginația și iubirea, la cele mai întunecate și reci, cum este moartea. Despre fascinația acestei lumi vă povestesc aici.“ — ALEXANDRU N. STERMIN

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube.

ALEXANDRU N. STERMIN este biolog și explorator. Predă la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș‑Bolyai cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană. Este licențiat în biologie și teologie, a absolvit un masterat în filozofie și un program de formare în psihoterapie pozitivă. A participat la expediții în jungla Americii de Sud și în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald și la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea științei și conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română. În 2017 și-a lansat prima carte, Jurnalul unui ornitolog. Scrie articole în revistele Sinteza și National Geographic. În 2021 a primit Premiul de Excelență din partea Universității Babeș‑Bolyai, pentru implicarea culturală și deschiderea spre comunitate.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.