Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

APET: eco-voucherele pot contribui la atingerea obiectivelor de mediu trasate prin „Green Deal”

0

București, 3 iunie 2021 – Reprezentanții asociațiilor profesionale a emitenților de tichete din România și UE au stabilit principalele beneficii pe care eco-voucherele le pot avea pentru economiile din blocul comunitar, în cadrul unui eveniment găzduit de Social Vouchers International Association (SVIA), în contextul Săptămânii Verzi 2021, susținută de Comisia Europeană.

Asociațiile au punctat soluțiile pe care le pot pune la dispoziția autorităților și mediului de business pentru a încuraja un comportament sustenabil și responsabil față de natură, plecând de la implementarea cu succes în Belgia a acestui sistem. Eco-voucherele, folosite de peste 1,7 milioane de salariați belgieni, au împiedicat producerea a peste 230.000 tone de dioxid de carbon într-un singur an, deoarece au stimulat achiziția unor produse prietenoase cu mediul. Acest instrument poate contribui la atingerea obiectivelor de mediu trasate prin Pactul Verde European.

Există consens la nivel european în ceea ce privește măsurile pe care statele trebuie să le ia pentru a combate schimbările climatice. În egală măsură, companiile își doresc să contribuie la aceste măsuri cu soluții pe care le pot implementa pentru a produce schimbări sistemice. De exemplu, pentru a stimula consumul de produse prietenoase cu mediul, cu efect pozitiv și asupra economiei locale, companiile din Belgia recompensează angajații cu eco-vouchere, care sunt folosite pentru a achiziționa produse green. Acestea contribuie și la implementarea unor politici ecologice și pot susține atingerea obiectivelor de mediu trasate prin Pactul Vede European”, a declarat Dana Sintejudean, Vicepreședinte Asociația Profesională a Emitenților de Tichete.

În Belgia, eco-voucherele au împiedicat producerea a 230.000 tone CO2 într-un an

Una dintre țările care utilizează pe scară largă eco-voucherele este Belgia, care a adoptat acest sistem din 2009. Acestea sunt acordate de angajatori salariaților și sunt scutite de impozite și contribuții sociale. Scopul lor este de a achiziționa exclusiv produse și servicii ecologice și, pentru a putea reglementa acest consum, a fost dezvoltată o listă cu peste 1.000 de produse eligibile (de la electrocasnice eco, la soluții de mobilitate verde). Ecosistemul creat pentru implementarea eco-voucherelor este format din 10.600 de comercianți.

Valoarea unui eco-voucher în Belgia este de 250 de euro pe an pentru un salariat și are o valabilitate de 24 de luni de la data emiterii. Acestea sunt nominale și pot fi utilizate numai pe teritoriul țării. Aici, 1 euro în eco-voucher cheltuit a însemnat 1 kilogram CO2 eliminat, astfel că, în total, în decursul unui an, prin programul de eco-vouchere s-au redus emisiile cu 230.000 de tone de CO2.

Eco-voucherele au impact pozitiv asupra comportamentului de consum responsabil

Conform unui studiu realizat de Facultatea de economie pentru afaceri, din cadrul Universității Hasselt, „Impactul eco-voucherelor asupra comportamentului de achiziție al consumatorilor”, intenția de achiziție pentru produselor sustenabile a persoanele care primesc eco-vouchere crește. Astfel, pentru fiecare 10 euro din valoarea eco-voucherului, intenția de achiziție a unui produs sustenabil crește cu 3%.

Produsele și serviciile ce pot fi accesate prin intermediul eco-voucherelor au o amprentă redusă asupra mediului și intră în categorii variate, precum transport, electrocasnice care au eticheta green, alimente, produse de îngrijire, plante etc. Acestea sunt, de obicei, semnalate cu eticheta ECO.

Eco-voucherele sprijină politicile publice și programele de HR ale angajatorilor

Eco-voucherele sunt un instrument de tip beneficiu salarial, oferit de angajatori sau diferite instituții publice, pentru achiziția de produse și servicii ecologice. Acestea susțin dezvoltarea economiei locale prin facilitarea accesului pentru consumatori la produse și servicii din sfera sustenabilă, achiziționate local, dat fiind faptul că pot fi utilizate doar pe teritoriul țării unde sunt emise.

În mod indirect, utilizarea la nivel național a eco-voucherelor creează locuri de muncă în industrii sustenabile, prin creșterea consumului de astfel de produse. Pentru companii, acest instrument implică reducere de costuri și, în egală măsură, contribuie la gradul de retenție și satisfacție al angajaților.

****

Despre Asociația Profesională a Emitenților de Tichete

Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET) a fost înființată în 2004 cu scopul principal de a promova și susține intereselor profesionale ale membrilor și partenerilor săi implicați în sistemul de tichete din România. Prin experții în furnizarea de tichete pe care îi reunește, APET susține dezvoltarea de inițiative care au rolul să sprijine performanța în acest domeniu. Până în prezent, APET s-a implicat activ în dezvoltarea sistemului de tichete din România: tichete de masă, tichete cadou, tichete/vouchere de vacanță, tichete sociale și tichete de creșă.

Din anul 2017, APET este și membră a Social Vouchers International Association (SVIA). Mai multe detalii pot fi accesate pe site-ul asociației: https://www.apet-romania.ro/.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.