400 de hectare de luncă inundabilă revin la viață, în „mica deltă” de la Gârla Mare

0

Peste 400 de hectare de luncă inundabilă revin la viață. O mică „deltă”, la Gârla Mare, în Mehedinți, își așteaptă vizitatorii

Reconstrucția zonei umede Gârla Mare-Vrata, cu o primă etapă finalizată recent de WWF-România, contribuie la refacerea biodiversității și la atractivitatea ecoturistică a zonei. 

Gârla Mare, Mehedinți. Peste 400 de hectare de luncă inundabilă, dintre localitățile Gârla Mare și Vrata, în județul Mehedinți, au fost redate naturii în urma lucrărilor de reconstrucție ecologică ce au presupus reconectarea bălților de pe malul Dunării cu fluviul. Proiectul, realizat de WWF-România și finanțat de Fundația Coca-Cola în cadrul programului „Împreună pentru Dunăre”, contribuie la refacerea biodiversității zonei, cu efecte deja vizibile, și deschide oportunități pentru dezvoltarea socio-economică, după ce zona va redeveni atractivă din punct de vedere piscicol și al ecoturismului.

Un peisaj puțin cunoscut în prezent, cea mai nouă zonă umedă renaturată din România, de la Gârla Mare – Vrata, aparține siturilor Natura 2000 Dunărea la Gârla Mare-Maglavit (ROSCI0299) și Gruia-Gârla Mare (ROSPA0046), desemnate conform legislației UE și române pentru a proteja o serie de specii de floră și faună. „Delta” aflată la celălalt capăt al țării față de vărsarea fluviului în Marea Neagră este loc de hrănire, reproducere și odihnă pentru peste 80 de specii, unele vulnerabile (cormoranul mic), aproape amenințate cu dispariția (rața roșie, vidra, broasca țestoasă de lac) sau în pericol de dispariție (popândăul).

Pe lângă beneficiile pentru pentru mediu și comunitate, renaturarea are potențialul de a diminua riscul la inundații pentru localitățile situate în aval de Gârla Mare.

Atunci când natura prosperă, întreaga comunitate prosperă, iar acesta este rezultatul pe termen lung pe care îl așteptăm și de la proiectul de renaturare încheiat la Gârla Mare-Vrata. Mai mult decât atât, sperăm ca acest proiect de pionierat să inspire și să fie replicat cât mai mult în următorii ani.” – HANNY BRATU, Marketing and Fundraising Manager, WWF-România.

Suntem bucuroși să punem România pe harta proiectelor de renaturare finalizate cu succes în cadrul parteneriatului Împreună pentru Dunăre și să concretizăm, printr-un proiect relevant pentru comunitate și cu impact pe termen lung, prioritatea noastră de protejare a resurselor de apă.” – MIHAELA NIȚĂ, Public Affairs Manager, Coca-Cola România.

Un parteneriat unic pentru refacerea zonelor umede ale Dunării

Lucrările de reconstrucție ecologică de la Gârla Mare-Vrata fac parte dintr-un program amplu, care se desfășoară în șase țări: România, Austria, Ungaria, Croația, Serbia și Bulgaria. „Împreună pentru Dunăre” este un parteneriat unic, transsectorial, între WWF-CEE, Fundația Coca-Cola și Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR).

Cu un sprijin de 4,4 milioane de dolari de la Fundația Coca-Cola și cu o istorie de opt ani, parteneriatul „Împreună pentru Dunăre” a însemnat până în prezent refacerea unor zone umede și lunci inundabile de-a lungul Dunării și al afluenților săi, pe o suprafață de 5.462 hectare, echivalentul a peste 7.422 de terenuri de fotbal. Lucrările de reconstrucție ecologică au crescut, astfel, cu peste 13 milioane metri cubi capacitatea de stocare a luncii Dunării – o cantitate care ar umple peste 4.800 de bazine olimpice.

Doi ani de la începerea lucrărilor de reconstrucție ecologică a zonei umede Gârla Mare-Vrata

În anii ’80, zona de mlaștină și pădure inundabilă de la Gârla Mare a fost modificată pentru piscicultură, iar construcțiile au întrerupt atunci legătura zonei umede cu fluviul, cu un impact negativ asupra biodiversității.

Începută în 2020, reconstrucția ecologică de la Gârla Mare-Vrata a făcut posibilă reconectarea Dunării cu lunca sa inundabilă și are potențialul de a stoca peste 5 milioane de m3 de apă în timpul viiturilor de pe Dunăre. Lucrările au presupus consolidarea și înălțarea malurilor canalului transversal (care face legătura între Dunăre și baltă), pentru creșterea capacitatății de transport a apei din Dunăre, crearea unor ochiuri de apă pentru obținerea unui mozaic de habitate pentru speciile acvatice, consolidarea digurilor pentru a crește cantitatea de apă acumulată în bazinul de interes și amenajarea unui loc de pescuit pentru comunitatea locală.

Despre zonele umede

Zonele umede acoperă în prezent aproximativ 6% din suprafața terestră a planetei noastre. Până la 87% din zonele umede din întreaga lume au dispărut în ultimii 300 de ani – o treime din acestea, doar din 1970 până astăzi.

În prezent, zonele umede dispar de trei ori mai repede decât pădurile, iar plantele și speciile de animale dependente de zonele umede riscă, la rândul lor, să dispară.

În bazinul Dunării, peste 80% din zonele umede ale fluviului și ale principalilor săi afluenți au dispărut în decursul ultimilor 150 de ani și, odată cu ele, și ecosistemele pe care le găzduiau.

Despre WWF

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, ape, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor.

Misiunea WWF la nivel global este aceea de a stopa degradarea mediului şi de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

Despre Fundația Coca-Cola

Înființată în 1984, Fundația Coca-Cola a investit până acum peste 1,2 miliarde de dolari pentru protejarea mediului, pentru promovarea egalității de șanse și pentru dezvoltarea oamenilor și a comunităților din întreaga lume.

Despre Compania Coca-Cola

Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă produse în peste 200 de țări și teritorii. Misiunea companiei noastre este de a răcori lumea și a se implica într-o schimbare în bine. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include Sprite, Fanta și alte băuturi răcoritoare. Din categoriile de apă, băuturi pentru sportivi, cafea și ceaiuri, oferim brandurile Dasani, smartwater, vitaminwater, Topo Chico, Powerade, Costa, Georgia, Gold Peak, Honest și Ayakata iar pe segmentele de băuturi nutriționale, sucuri, lapte și băuturi pe bază de plante, oferim, printre altele, brandurile Minute Maid, Simply, innocent, Del Valle, fairlife și AdeZ. Ne adaptăm în mod constant portofoliul, începând cu reducerea zahărului din băuturile noastre, până la dezvoltarea unor produse noi, inovatoare. Totodată, lucrăm pentru a avea un impact pozitiv în viețile oamenilor, în comunitate și asupra planetei, prin reaprovizionarea cu apă a surselor noastre, prin promovarea reciclării ambalajelor, practici sustenabile de aprovizionare și reducerea emisiilor de carbon pe întregul lanț de valoare. Împreună cu partenerii noștri de îmbuteliere, avem peste 700.000 de angajați, oferind oportunități economice comunităților locale din întreaga lume.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2020, prezența acestui sistem pe piața locală generează o valoare adăugată de 434 de milioane de euro, echivalentul a 0,20% din PIB-ul României.

Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.coca-colacompany.com și să ne urmăriți pe Twitter, Instagram, Facebook și LinkedIn.

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.