Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

20000 de copaci plantați pentru reîmpădurirea Văii Vâlsanului în Munții Făgăraș

0

Neglijate și degradate timp de decenii

5 hectare de zonă tăiată la ras din Munții Făgăraș se retransformă în pădure prin contribuția Zentiva

Grupul ZENTIVA, cel mai mare producător și furnizor de medicamente generice din România, a finalizat plantarea a 20000 de copaci pentru reîmpădurirea Văii Vâlsanului din Munții Făgăraș. Afectată de tăieri la ras și incendii, zona a intrat într-un proces amplu de intervenție și reabilitare gestionat de către Fundația Conservation Carpathia. Zentiva a alocat resursele financiare necesare reîmpăduririi și a contribuit cu voluntari pentru a ajuta refacerea echilibrului natural al zonei, ca parte a viziunii sale de protecție a resurselor naturale și sustenabilitate a mediului. Sub umbrela Zentiva PlanetZ, grupul operaționalizează viziunea sa prin acțiuni care vizează diminuarea amprentei de carbon și prin dezvoltarea de proiecte educaționale despre mediu.

Reîmpădurirea își propune să corecteze greșelile din trecut. Zona a fost tăiată la ras total și populată cu molid pentru cherestea în ultima sută de ani, o împădurire artificială prin care s-au înlocuit șase specii de arbori cu molid, care nu e rezistent la intemperii și a anulat diversitatea florei originale. Tăiată integral, cu versanți goliți și o puternică eroziune a solului, zona a fost lipsită de arbori și semințe care să o sprijine în vederea refacerii naturale. Cu sprijinul Zentiva, Conservation Carpathia crește speciile care lipsesc în pepiniere și solarii proprii, unde au fost plantați puieți considerați fără valoare comercială, dar foarte importanți pentru biodiversitate – printre care frăsin, ulm, paltin și scoruș – și care sunt replantați în Valea Vâlsanului din Munții Făgăraș. Pe lângă plantarea copacilor, proiectul prevede și urmărirea și îngrijirea puieților pe parcursul următorilor 5 ani de către echipa Conservation Carpathia, care le va asigura supraviețuirea prin acțiuni de îngrădire sau completare.

Suntem parte a acestei lumi, locuim pe această planetă față de care ne simțim datori nu doar să o dezvoltăm, ci și să o protejăm. Suntem preocupați de resursele naturale și de mediu și dorim să ne îngrijim de natură pentru că face parte din viața noastră. Nu putem trăi în siguranță ignorând rolul naturii în viața noastră. De aceea suntem datori să gândim și să acționăm sustenabil, rapid, ferm și cu impact. Suntem bine astăzi, dar vom fi și mâine, numai dacă ajutăm la menținerea unui ecosistem sănătos și durabil”, a declarat Simona Cocoș, Director General ZENTIVA România și Republica Moldova.

Suntem în zona numită Groapele, din Munții Făgăraș, o zonă distrusă prin tăieri la ras și incendiată acum mai bine de 10 ani, zonă pe care ne asumăm ca în următorii ani să o redăm naturii. Este vorba de un total de 300 de hectare dintre care anul acesta ne-am propus să împădurim 70 de hectare. Faptul că avem alături de noi parteneri precum Zentiva, ne dă putere și speranță că vom reuși să reconstruim o pădure nouă pentru generațiile viitoare” a declarat Barbara Promberger, director executiv, Fundația Conservation Carpathia.

Colaborarea dintre ZENTIVA și Fundația Conservation Carpathia este consecventă preocupărilor față de mediu ale companiei și programului său PlanetZ pentru o planetă mai sănătoasă. În România, grupul ZENTIVA a plantat în perioada 2019 alți 7 000 de arbori. Iar la nivel european și nu numai, în ultimul an, grupul a implementat un proiect de reabilitare cu 4 500 de copaci a unui parc național din Portugalia, rezervație a biosferei UNESCO, afectată de incendiile de pădure și un proiect de reabilitare cu 7800 copaci în Madagascar, în regiunile Itasy și Analamanga afectate de defrișare, obiectivul fiind de 150.000 de copaci plantați.

Grupul ZENTIVA reunește în România producătorii de medicamente ZENTIVA România și Labormed, precum și operațiunile Alvogen România si Solacium Pharma. Pe plan local, Grupul deține două fabrici de medicamente, la București. În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător autohton de medicamente generice în unități vândute.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.