228
1 tonă de deșeuri a fost colectată de pe malul Dunării, cu ajutorul a 588 de voluntari, în cadrul amplei acțiuni de igienizare, organizate pe 19 martie de Asociația Hârșova 3D în parteneriat cu Asociația MaiMultVerde.
Intervenția, parte din seria evenimentelor derulate în „Săptămâna Apelor” (14-22 martie), a avut loc simultan în trei localități riverane Dunării: Hârșova, Topalu și Ghindărești.
Campania „Săptămâna Apelor” a ajuns la cea de a VI-a ediție consecutivă și face parte din programul Cu Apele Curate, lansat în 2019 de asociația MaiMultVerde și Lidl România cu scopul de a preveni și combate poluarea cu plastic a apelor. Desfășurată în perioada 14 martie, Ziua Internațională a Râurilor, și 22 martie, Ziua Mondială a Apei, aceasta include acțiuni de voluntariat, activități educaționale și evenimente culturale, menite să încurajeze mobilizarea comunităților pentru protejarea resurselor de apă și reducerea poluării cu plastic.
Mobilizarea comunității și a școlilor locale
Acțiunea a reunit elevi, profesori și membri ai comunității locale, care au răspuns apelului de a reda frumusețea malurilor dunărene și a spațiilor afectate de acumularea deșeurilor. Mobilizarea a fost posibilă prin implicarea Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova, a Școlii Gimnaziale Nr.1 Topalu și a Școlii Gimnaziale „S.A. Esenin” Ghindărești. Pe parcursul zilei, voluntarii au acționat în mai multe puncte de pe malul Dunării și din zonele apropiate, reușind să adune cantități importante de deșeuri, în special deșeuri de plastic și anvelope.
Citat Dr. Andrei Dobre, Președinte Asociația Hârșova 3D:
“ Efortul comun al celor trei școli partenere și al Asociației MaiMultVerde a dus la igienizarea unei suprafețe extinse a malului Dunării. Este o reușită care ne demonstrează că respectul pentru natură crește, iar impactul nostru asupra apelor poate deveni unul pozitiv.”
