Proiectul „Punguța cu două cărți” care încurajează lectura începând din primele luni de viață s-a lansat oficial la Humulești (jud. Neamț) 

0

Asociația OvidiuRo și Kaufland România a lansat cea de-a treia ediție a proiectului „Punguța cu două cărți”, care încurajează lectura începând de la naștere, în localitatea unde a început povestea Punguței, Humulești, jud. Neamț. Pentru această ediție, 20.000 de Punguțe sunt pregătite pentru a ajunge la copii din medii defavorizate din toată țara, obiectivul fiind ca și aceștia să beneficieze de stimulare cognitivă încă din primii ani de viață. 

Mai mult, anul acestam desfășurăm proiectul și în maternități, cu oferirea de Punguțe către mămici, cu invitația de a citi copilor din primele zile de viață. Prima maternitate în care am distribuit „Punguța cu două cărți” este cea din Piatra Neamț, urmând ca în zilele următoare să continuăm proiectul și la Suceava. 

  

La fel ca și în edițiile precedente, proiectul urmează să fie implementat la nivel național în cele mai sărace comunități rurale și urbane, acolo unde ambasadori ai lecturii își doresc să susțină proiectul pe bază de voluntariat.  

„Ne-am întors la Humulești, tărâmul copilăriei lui Ion Creangă, pentru lansarea celei de-a treia ediții a „Punguței cu două cărți”, alături de ambasadori ai lecturii, autorități locale și sponsorii proiectului. Credem în importanța conversațiilor și atelierelor de lectură cu părinții pentru că nu e niciodată suficient sau prea devreme să citim celor mici. După trei ediții, știm deja că

intervenția timpurie, la nivel național, prin acest pachet de lectură înseamnă un start bun și o șansă la educație pentru copiii din familii vulnerabile”, a menționat Maria Gheorghiu, președinte Asociația OvidiuRo. Pentru noi, la Kaufland România, investiția în educație este o prioritate și ne bucurãm sã continuãm proiectul Punguța cu două cărți. Recunoaștem importanța lecturii din primii ani de viață și apreciem efortul echipei OvidiuRo și a tuturor ambasadorilor de a duce punguța în cât mai multe comunități din țarã, unde a fost bine primită de copii, părinți și bunici deopotrivã”, menționează Katharina Scheidereiter, CSR Kaufland România. 

„O astfel de intervenție atât de directă în comunitate, prin care familiile aflate în dificultate au acces la cărți pentru cei mici, poate dezvolta o rutină sănătoasă și poate chiar o schimbare de paradigmă, care să încurajeze atât mersul la grădiniță și mai apoi la școală, dar și o înțelegere mai profundă a beneficiilor educației, a subliniat Radu Szekely, consilier al Ministrului Educației. 

În această ediție a proiectului, Asociația OvidiuRo organizează și o campanie de informare a tuturor primăriilor din România privind importanța educației timpurii și a cititului de la cele mai mici vârste. 

Anul acesta, pachetul va ajunge la 20.000 de copii de 0-3 ani din familii defavorizate, care vor primi pentru acasă câte două cărți ilustrate, adecvate vârstei antepreșcolare, iar părinții vor fi informați despre importanța educației timpurii, a frecventării grădiniței de către copii și a cititului alături de aceștia.  

Programul „Punguța cu două cărți” funcționează printr-o rețea de 2.000 de ambasadori ai lecturii, care au participat deja la sesiunile de formare centrate pe literație susținute de formatorii OvidiuRo. Aceștia vor organiza sesiuni de lectură pentru copii și  vor primi cărți pe care să le folosească în activitățile de lectură pe care le vor organiza pentru aceștia.  

Despre Asociația OvidiuRo 

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, desfășurat de asociație în intervalul 2010-2015, a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, prin Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. 

OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru copiii din familii defavorizate din România, prin materiale educaționale de cea mai bună calitate și formarea profesorilor și părinților pentru a valorifica aceste resurse. 

În anul școlar 2020-2021, intervențiile OvidiuRo au ajuns la peste 170.000 de copii preșcolari și familiile lor și la 40.000 de profesori și ambasadori ai lecturii. 300.000 de cărți au fost dăruite și citite copiilor, aprinzându-le curiozitatea și dorința de cunoaștere. 

Despre Kaufland România 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.