Ziua Porţilor Deschise de pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu, jud. Călăraşi

0

Ziua Porţilor Deschise de pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu, jud. Călăraşi (Ediţia a XIII-a)

Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti în colaborare cu Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Municipal Călăraşi şi Primăria Comunei Mânăstirea, organizează vineri, 7 august 2015, Ziua Porţilor Deschise de pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi (Ediţia a XIII-a).
AFIS ZPD Sultana_MNIR 2015
Începând cu ora 10:30, cei interesaţi pot vizita şantierul arheologic şi pot admira unele dintre cele mai interesante descoperiri din campania de anul acesta. Cu această ocazie va avea loc prezentarea rezultatelor proiectului Arhitectură & Arheologie Experimentală, ediţia a VI-a, ce se desfăşoară în perioada 18 iulie – 16 august 2015, în cadrul căruia sunt abordate direcții de cercetare privind arhitectura preistorică, ceramica eneolitică, culegerea și prelucrarea cochiliilor de bivalve. Echipa de implementare a proiectului este rezultatul unui parteneriat între Muzeul Naţional de Istorie a României, Asociaţia Română de Arheologie, Muzeul Municipiului Bucureşti, Primăria Comunei Mânăstirea (jud. Călăraşi), Primăria Municipiului Călăraşi, Muzeul Municipal Călăraşi, Universitatea „Valahia” din Târgovişte, cu sprijinul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti.
Evenimentul se va desfășura la Grădinița nr. 1, str. Lehliului nr. 79, din satul Sultana, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi, începând cu ora 10:30.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează