Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul Satului, 1 Iunie 2021

0

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” organizează o serie de activități pentru cei mici.

Ca în fiecare an, pe lângă târgul de jucării și atelierele de creație atât de îndrăgite de copii vor avea loc, în premieră, o serie de momente menite să poarte publicul în lumea copilăriei. Clovnul Cristiano de la Circul Metropolitan București, cunoscut vizitatorilor muzeului din pauzele de divertisment de la Tabăra de creație „Vara pe uliță”, va anima atmosfera cu numerele sale de magie și giumbușlucuri. Grupul „Mlădițe ilfovene”, coordonat de Mărioara Man Gheorghe, va încânta publicul cu melodiile copilăriei. Corurile Happy Kids Jr. și Happy Kids Sr. din Buzău vor continua momentul muzical în cadrul Programului Național ”Cantus Mundi”. Deoarece sportul este important pentru sănătate, membrii clubului Club Real Gym, coordonați de Demis Constantin, vor face o demonstrație de karate.

Ziua se va încheia cu ateliere pentru copii, în cadrul cărora cei mici vor învăța să modeleze lutul, să confecționeze păpuși, marionete, machete și obiecte din piele. Costul atelierului este de 30 de lei de participant, cu un număr maxim de 10 copii per atelier, care se pot înscrie la adresa de e-mail relatii.publice@muzeul-satului.ro. Atelierele se vor desfășura după următorul program:

14.00 – 15.00

– Modelaj în lut, grupa de vârstă 4-7 ani, coordonator Luminița Voica

– Marionete/păpuși, grupa de vârstă 6-10 ani, coordonator Doina Kalvati

15.00 – 16.00

– Macheta morii de vânt, grupa de vârstă 7-12 ani, coordonator Luminița Voica

– Punguța cu doi bani, grupa de vârstă 7-12 ani, coordonator Alexandru Ilinca

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.