Ziua de 30 ianuarie reprezintă Ziua Internațională a Non-violenței în Școli

0

Ziua de 30 ianuarie reprezintă Ziua Internațională a Non-violenței în Școli, o zi menită să tragă un semnal de alarmă asupra unui fapt îngrijorător: școala reprezintă mediul în care violența și bulling-ul sunt cel mai des întâlnite!

Din dorința de a-și crea o identitate proprie și neputând să-și controleze individualismul, copiii lasă de-o parte valorile morale ale celor „7 ani de acasă” și sfârșesc prin a aduce multă suferință celor din jur, atât prin vorbe cât și prin fapte. . În același timp, există și competiția instinctuală pentru ierarhia în clasa și cea educațională dar și presiunea din exterior pe care copilul nu știe să o gestioneze corect.

Asociația CONIL luptă de mai bine de un deceniu împotriva discriminării și a bulling-ului. Noi ne-am construit un „acasă” în care toți copiii se simt în siguranță, egali, iubiți, susținuți! Încă de când trec pragul școlii, grădiniței sau a centrului educațional, copiii învață să se ajute între ei, să se sprijine, să devină cei mai buni prieteni, exact ca într-o mare familie!

Cu ocazia Zilei Internaționale a Non-violenței în Școli, elevii Centrului Educațional CONIL vor participa la o activitate creativă: Atelierul de împletit concepte! Practic, așa cum v-am obișnuit, elevii CONIL vor transforma un lucru negativ în speranță și bucurie!

Atelierul de împletit concepte este menit să răspundă unor întrebări esențiale, cum ar fi:

  • Cum să colaborezi și să te adaptezi lucrului în echipă?
  • Cum să faci să nu-i rănești pe ceilalți?
  • Cum să reușești să nu te simți jignit la afirmațiile celorlalți?
  • Cum reușești să nu fii victima unei situații de bullying ?

Alături de doamnele învățător și doamna psiholog Elena Neagu, elevii vor dezbate subiectele cheie ale unui comportament adecvat, vor înțelege mai bine modul în care trebuie să relaționeze între ei și vor stabili o conexiune profundă cu propriile lor emoții, trăiri, gânduri.

CONIL este mai mult decât un centru educațional. CONIL înseamnă o copilărie fericită, cel mai frumos drum ce face legătura între micuțul năzdrăvan, vesel și pus pe șotii și adultul empatic, independent, responsabil. Această vârstă fragedă reprezintă cea mai oportună perioadă de a învăța copilul diferențele dintre bine și rău, de a-l îndruma pe un drum mereu însorit! Oamenii răi văd doar nuanțe de gri! Asigură-te că micuțul tău are întotdeuna sufletul plin de culoare!

Contact: office@conil.ro și 0784-412-222

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.