YouthSpeak Forum: AIESEC organizează cea mai mare lecție simultan: 2000 de copii din școlile bucureștene vor discuta obiectivele de dezvoltare durabilă

0

Pe 8 noiembrie, la YouthSpeak Forum România, 400 de tineri au ocazia să vorbească dar și să ia inițiativă în privința problemelor cu care se confruntă țara noastră, dar și restul lumii. 400 de tineri or să faciliteze, împreună cu traineri din AIESEC, cea mai mare lecție despre Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă identificate de către Organizația Națiunilor Unite, pentru 2000 de copii de la 6 școli din București.

YouthSpeak Forum România este cea mai mare iniţiativă care urmărește să facă auzită vocea tinerilor și să îi inspire să ia măsuri în privinţa problemelor globale identificate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, care pot fi atinse până în anul 2030 prin conştientizarea şi implicarea activă a oamenilor.

Ce se va întâmpla la YouthSpeak Forum?

INSPIRE: Speakerii şi moderatorul îşi vor împărtăşi perspectiva despre situaţia în care se află ţara noastră şi despre posibilele soluţii care pot fi aplicate pentru problemele pe care România le are în domeniul educaţiei, mediului şi justiţiei.


Florin Ghinda e Fondatorul România Pozitivă şi va ţine o prezentare legată de Importanţa Educaţiei de Calitate; si Alumnus AIESEC
Ştefan Teişanu e Preşedintele „Fapte” şi Director al Centrului Cultural Clujan şi va ţine un key-note legat de Justiţie şi Instituţii Eficiente; Alumnus AIESEC
Andrei Cosuleanu este Expert Protecţia Mediului şi va ţine un speech legat de Mediu şi protecţia acestuia.

Alex Glod  este Senior Trainer, Instructor Online, TEDx Speaker si Alumnus AIESEC. In cei peste 6 ani de experiență, a format peste 2500 de persoane în Public Speaking, Storytelling și Leadership si are peste 10.000 studenți online pe Udemy.

ENGAGE: În aceasta etapă, participanţii vor fi pregatiti pentru a facilita lectia, impreuna cu traineri din AIESEC, ei vor lucra in grupul cu care vor livra lectia, vor exista 100 de grupuri, fiecare cu 4 participanti.

ACT: Tinerii vor merge în școli din București și împrejurimi, unde vor ajuta 2000 de copiii să își dezvolte capacitatea de a înțelege lumea din jur și puterea lor de a aduce o schimbare în societate, prin prezentarea cunoștințelor pe care le-au acumulat pe parcursul zilei.

Youth Speak Survey

Youth Speak este o mișcare globală inițiată de AIESEC. Ne dorim ca prin intermediul Youth Speak Survey și Youth Speak Forum să vedem care este părerea cât mai multor tineri asupra societății noastre și problemelor din jurul nostru.  Apoi, împreună să găsim și să implementăm soluții pentru aceste probleme.

Dorința noastră este să ca prin Youth Speak Survey să aducem în atenția factorilor de decizie părerea cât mai multor tineri. În felul acesta, putem avea ceva de spus în privința modului în care va arăta societatea noastră în 2030. In cadrul evenimentului Youth Speak Forum ne dorim sa adunam live răspunsurile celor 400 de tineri.

CE ESTE AIESEC?

AIESEC este o organizație globală, non-politică și non-profit, condusă de tineri. Membrii AIESEC sunt interesați în problematici globale, leadership și management. AIESEC nu discriminează pe bază de rasă, culoarea pielii, sex, orientare sexuală, convingeri, religie, origine etnică sau socială.

Din momentul în care ne-am fondat, am dezvoltat peste 1,000,000 de tineri care au trecut prin experiența AIESEC. Impactul organizației noastre poate fi văzut prin intermediul alumnilor AIESEC, care în prezent reprezintă companii, ONG-uri și lideri mondiali, precum Laureatul Premiului Nobel, Martti Ahtisaari din Finlanda.

AIESEC ÎN PARTENERIAT CU ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE

YouthSpeak Forum face parte din Youth 4 Global Goals, o inițiativa globală AIESEC pentru a mobiliza tinerii în a atinge cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Această inițiativă a fost creată în urma parteneriatului global între AIESEC și Organizația Națiunilor Unite, lansat în decembrie 2015, la New York. AIESEC și-a luat angajamentul de a contribui la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă în 3 direcții: a promova cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, a crește gradul de conștientizare a acestora în rândul tinerilor și a-i implica activ în atingerea celor 17 obiective prin programele noastre internaționale.

Invitație la eveniment

AIESEC își dorește să demonstreze că încă SE POATE, că tinerii din România fac lucruri frumoase și sunt activi și implicați în inițiative cu impact social pozitiv. Pentru mai multe detalii despre eveniment, puteți accesa următorul link/site: http://ysf.aiesec.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează