Yitzhak Rabin, ultima zi/ Rabin, The Last Day, în regia lui Amos Gitai, a câștigat Trofeul Cinepolitica 2016

0

Trofeul Cinepolitica, marele premiu al festivalului, oferit de Institutul Cultural Român, a fost câștigat de filmul Yitzhak Rabin, ultima zi/ Rabin, The Last Day, “pentru calitatea excepțională a unei autopsii cinematografice de referință. Filmul aduce lumină într-unul dintre cele mai dramatice și controversate momente ale istoriei contemporane și, în același timp, dovedește încă o dată valoarea de artist a regizorului Amos Gitai.” Surpinzător și complex, filmul urmăreşte într-o manieră sobră, chirurgicală, „autopsia” instituţională care a urmat teribilului asasinat al fostului premier israelian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Demersul este susținut de imagini de arhivă foarte valoroase, iar reconstituirile dramatizate sunt fidele realității.

DURAK

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional Cinepolitica s-a încheiat duminică, 17 aprilie, cu premiera filmului Copilăria unui lider/ The Childhood of a Leader, debutul regizoral al actorului Brady Corbet, un proiect ambițios, zgomotos și controversat. Inspirat de copilăria multor dictatori ai secolului XX, filmul este un portret amenințător al Răului în devenire.

Titlul de Cel mai bun film politic i-a revenit producției rusești regizate de Yuriy Bikov, Prostul / Durak “pentru puternica sa poveste – lupta individului de rând cu sistemul corupt și meschin – dar și pentru nivelul cinematografic de excepție al întregii producții.”

O mențiune specială i-a fost acordată filmului Cavalerii Albi/ Les Chevaliers Blancs (r. Joachim Lafosse), o dramă puternică, inspirată de un caz real care a șocat Franța în 2007: răpirea a peste 100 de copii ciadezi de către membrii bine intenționați ai unui ONG francez.

Cele șapte filme din competiția Cinepolitica au fost jurizate de Stelian Tănase (scriitor, jurnalist și analist politic), Vintilă Mihăilescu (antropolog, profesor universitar și şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice) și Radu F. Alexandru (dramaturg, prozator și politician).
Festivalul Internațional de Film Cinepolitica a avut loc în perioada 13 – 17 aprilie, la Cinema Elvira Popescu din București și a adus, ca de obicei, o selecție de filme noi, provocatoare, care ating subiectele arzătoare ale momentului: terorism, corupție, extremism s.a.m.d.
***
Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Francez, British Council, Delegația Valonia-Bruxelles

Susținut de: Radio România Cultural, RFI România

Parteneri media: Cațavencii, Observatorul Cultural, Zile și Nopți, Cinemagia, Cinefan, CinemaRx, AaRC.ro, calendarevenimente.ro, movienews.ro, Politic All, Revista @Film, Urban.ro, Urban Things, Ziarul Metropolis, umblat.ro, Republica.ro, Revista Regard, Foreign Policy România
Ne găsiți pe: www.cinepolitica.ro | Facebook: www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează