Workshopul ”Jurnalisti – Persoane afectate de sărăcie

0

RENASIS – Rețeaua Națională Anti-Sărăcie și Incluziune Socială (EAPN România) a organizat vineri, 29 septembrie 2017, workshopul ”Jurnalisti – Persoane afectate de sărăcie (PEP – People experiencing poverty)”. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului ”Journalism-prize goes international 2017-2018”, proiect implementat în România de către RENASIS cu sprijinul financiar al Fundației ERSTE, în perioada iunie 2017 – mai 2018.

Workshopul Jurnaliști – PEP, găzduit de Spatiul Public European, a avut rolul de a aduce împreună jurnaliști și persoane care experimentează sărăcia pentru a interacționa și dezbate pe marginea unor subiecte precum principii și etică in relatarea jurnalistică a sărăciei și a altor teme sociale.

Persoanele afectate de sărăcie prezente la întâlnire au punctat problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi amintind o serie de cauze ale sărăciei din România și greutăți pe care le întâmpină în diferite situații. Aceștia au subliniat importanța pe care mass-media o are în prezentarea corectă, decentă și cu respect a cazurilor și poveștilor oamenilor aflați în sărăcie, condamnând în aceeași măsură practicile jurnalistice prin care se discriminează, stigmatizează sau exagerează în căutarea de senzațional. Din discuțiile cu jurnaliștii participanți și din mesajele oamenilor cu experiență directă în sărăcie a reieșit nevoia ca presa să fie echidistantă și să facă auzită vocea oamenilor sărăci, să fie și să acționeze ca un liant între populație și factorii decizionali și în aceeași măsură să semnalizeze și să documenteze cauzele sociale ale sărăciei.

În plus, un aport important în cadrul workshopului l-au avut organizațiile membre RENASIS care s-au implicat în sprijinirea proiectului Journalism Prize: Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, Fundația World Vision România, „AUR” – A.N.S.R.U. – Asociatia Nationala a Specialistilor în Resurse Umane și SOS Satele Copiilor România.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează