Workshop de Mozaic

0

workshop MM

Miercurea, 22 şi 29 mai, 5 şi 12 iunie, ora 18.30
4 întâniri săptămânale
Gazda: Saşa-Liviu Stoianovici

Artă a Antichităţii greceşti şi romane, dar şi a Bizanţului creştin, mozaicul este, prin excelenţă, decorativ. De-a lungul vremii, în tehnica mozaicului au fost folosite bucăţi de marmură, sticlă, ceramică – acoperite sau nu cu diverse smalţuri şi culori. Mozaicul a fost şi este folosit pe scară largă în decorarea interioarelor – pardoseli, lucrări murale, piese de mobilier, dar şi în realizarea de mici obiecte, personalizate după dorinţa fiecăruia.

Atelierul nostru este centrat pe obiectele mici, obiecte cărora fiecare participant le va imprima un caracter unic. Mai precis, lucrăm cu piese de ceramică făcute special pentru acest atelier – farfurii, căni realizate manual de către un meşter olar. Pe lângă obiectele ceramice, cursanţii pot alege să decoreze şi alte piese, din lemn, de această dată.

Tehnic, am ales să folosim piese speciale pentru mozaic; în chip experimental, vom combina aceste piese cu elemente decorative realizate chiar în cadrul atelierului – şi cine nu şi-a dorit vreodată să vadă cum o farfurie sau un pahar pot să-şi schimbe utilitatea şi forma?

Împreună vom învăţa cum să schiţăm lucrarea, cum să acoperim suprafaţa, gradual, cu bucăţelele colorate, cum să valorizăm relaţiile dintre culori şi diverse suprafeţe. Vom descoperi cum caracterul vizual al mozaicului este dublat de cel tactil, şi vom lucra în consecinţă.

Finalmente, bucuria lucrului cu mâinile va fi dublată de rezultatul colorat, ritmat şi irepetabil al demersului nostru creativ.

Tematică:
În prima parte (primele două întâlniri) vom decora câte o farfurie şi o cană de ceramică.
În a doua partea (următoarele două întâlniri) vom decora un bol de ceramică şi o ramă foto.
Produsele vor fi achiziţionate direct din micile ateliere a doi meşteri rurali din Lunca Dunării.

Cui se adresează atelierul de antropologie:
Un răspuns scurt, ar fi celor curioși:
• Tinerilor profesioniști care doresc o pauză de la agitația lucrativă cotidiană;
• Celor în căutare de relaxare: de la lucrul cu concepte abstracte, tabele şi documente la manufactură şi creaţie;
• Celor care lucrează în industrii creative aflaţi în căutare de noi perspective şi noi surse de inspirație pentru munca de zi cu zi;
• Celor care doresc să cunoască oameni noi şi faini cu care pot împărtăşi interese şi preocupări.

Despre Saşa
Saşa este artist vizual, interesat de muzică, etnografie, intervenţii culturale. El a absolvit Facultatea de arte plastice din Timişoara, secţia pictură, clasa prof. C. Flondor.
„În ultimii ani, după experienţa profesoratului, am trecut prin diverse întâmplări/colaborări: organizări de evenimente (Street Delivery, Festivalul de Folclor din Cişmigiu), cercetări cu caracter antropologic (Come Closer); am redescoperit desenul, mi-am extins cercetările în domeniul artei video şi sunetului. Lucrul cu obiectul a căpătat dimensiuni noi – am recontextualizat mămăliga, aluatul, uneltele casnice în diverse acţiuni şi expoziţii.
Vă invit să descoperim bucuria lucrului împreună, folosind elementele simple ce compun un mozaic – bucăţi ceramice, sticlă colorată, adeziv. Vom povesti şi vom face schimb de experienţă.”

Costuri
Taxa de participare pentru partea I (primele 2 întâlniri) sau pentru partea a II-a (ultimele două întâlniri) este de 110 lei.
Persoanele care doresc să participe la întregul atelier (toate cele 4 întâlniri) vor beneficia de o reducere de 25% din preţul celei de a doua părţi.
Dacă veniți cu încă 2 prieteni, primiți o reducere de 10% pentru fiecare dintre voi. Reducerile se pot cumula.
Taxa de participare include obiectele de ceramică şi de lemn, piesele de mozaic, consumabilele utilizate (adezivi, chit, bureţi, pensete, şmirghel, folie de protecţie etc.), o cafea de primire și onorariul moderatorului.
Toţi participanţii vor primi un discount de 10% pentru taxele de participare la alte ateliere M&M.

Institute, the Café vă așteaptă cu un meniu fain de băuturi și gustări, așa că nu vă faceți griji dacă ieșiți înfometați de la muncă.

Pentru înscrieri vă rugăm sa ne contactaţi la adresa de e-mail office@mmopenworkshop.ro menţionând Numele şi Prenumele dvs, Telefon, E-mail, Ocupaţia – opţional, De unde aţi aflat de noi şi Numele atelierului la care doriţi să vă înscrieţi.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează