Vrei să fii un Future Crafter? Înscrie-te în Universitatea Alternativă până pe 11 iunie!

0

Universitatea Alternativă, cel mai modern spațiu de învățare dedicat tinerilor care vor să aducă o schimbare în societate, are deschise înscrierile pentru noi studenți în anul 2017-2018. Până pe 11 iunie, te poți înscrie să faci parte dintr-o nouă generație de tineri care au curajul de a-și provoca propriul traseu de învățare într-un mod alternativ, devenind Future Crafters.

[Future Crafters]-FB-post-11IUNIE

Future Crafters sunt oamenii care nu așteaptă să li se întâmple lucruri, ci le fac să se întâmple. Sunt cei care încearcă, testează, descoperă ce li se potrivește, au curajul să greșească și determinarea să o ia de la capăt. Sunt cei care vor să schimbe și să contribuie la construirea unei lumi în care le place cu adevărat să trăiască.

Dacă te regăsești în descrierea de mai sus, Universitatea Alternativă ți-a pregătit un program de învățare complex, prin care să primești resursele și sustinerea de care ai nevoie astfel încât să îți pui visurile în practică. Pentru că în această comunitate îți alegi singur cursurile, înveți practic de la profesioniști, crești continuu și ai parte de un traseu de învățare personalizat nevoilor tale.

În Universitatea Alternativă te așteaptă patru comunități de practică: management, antreprenoriat, educație și marketing. Fiecare dintre ele are ca scop creșterea profesională a studenților și dobândirea de competențe concrete în cele patru domenii, prin proiecte practice cu mize reale și prin interacțiunea cu profesioniștii și companiile partenere.

 

Prin ateliere, cursuri și sesiuni de consiliere individuală, tinerii care trec prin programul Universității Alternative sunt pregătiți să dezvolte proiecte adaptate nevoilor actuale ale pieței muncii și, în același timp, să își dezvolte un stil de viață echilibrat.

În perioada următoare vor avea loc o serie de evenimente în cadrul cărora vei putea interacționa cu profesioniștii și studenții actuali ai Universității Alternative. Poți veni la evenimentele de prezentare care vor avea loc pe 25 mai și 6 iunie. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Iar până pe 11 iunie, te poți înscrie pentru generația 2017-2018 de Future Crafters de la Universitatea Alternativă. Detalii despre înscrieri, taxă și burse poți găsi aici.

[Future Crafters] imagini comunicat (2)

Despre Universitatea Alternativă

Universitatea Alternativă este un mediu de învățare complementar universităților tradiționale, puternic conectat la mediul de afaceri, bazat pe practică, autonomie și colaborare, și care își propune să aibă impact în creșterea studenților pentru ca aceștia, la rândul lor, să aibă impact în societate.

www.universitateaalternativa.ro

http://universitateaalternativa.ro/aplica/

http://universitateaalternativa.ro/futurecrafters

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează