Vizite ghidate în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal

0

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să participaţi în acest sfârşit de săptămână la o serie de vizite ghidate în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor).

Vizitele au loc astfel:

  • sâmbătă, 17 octombrie 2015, de la orele30, 14.00 şi 16.30
  • duminică, 18 octombrie 2015, de la orele30, 14.00 şi 16.30

vizite ghidate la Palatul Regal

Participarea la aceste tururi ghidate nu necesită o programare prealabilă. Vizitatorii sunt rugaţi să se prezinte cu 15 minute în avans la casa de bilete de la parterul Galeriei Naţionale pentru achiziţionarea biletelor de acces. Participarea se face în limita locurilor disponibile.

Cu acest prilej poate fi vizitată şi expoziţia Fragmente de memorie – Portrete Regale. Palatul Regal, care îşi propune să reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) şi a Palatului Regal (în anexa Sufrageriei Regale). Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale şi obiecte disparate ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supravieţuitori ai unor vremuri apuse.

Durata: o oră

Tarif bilet acces: 20 lei (întreg)/pensionari: 10 lei/ elevi şi studenţi: 5 lei

Taxa de fotografiere (fără bliţ şi trepied): 100 lei

Taxa de filmare (amatori): 150 lei

***

Pentru grupuri deja organizate este necesară programarea vizitei, în alte zile decât cele menţionate, la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la programari@art.museum.ro. În acest caz, pe lângă biletul de intrare se plăteşte şi taxa de ghidaj: 100 lei/oră pentru limba română sau 200 lei/oră pentru limbile engleză şi franceză.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează