VISELE BĂTRÂNILOR: „În copilărie dorești totul… la bătrânețe… nimic”

0

autor text: Andra MIHAI invitată la rubrica Dreptul la Cuvant

citește la finalul articolului despre *Visele Bătrânilor 

Ușa este larg deschisă. Ciocănim totuși pentru a ne face simțită prezența. Doamna Eugenia face ultimele retușuri prin casă, pentru a ne primi așa cum se cuvine. Își trece mâna peste cuvertura de pe pat, potrivește un taburet și ne face semn să intrăm. Trăiește împreună cu fiul său într-o apartament cu două camere. Într-o sufragerie micuță și-a adunat laolaltă amintiri, păpuși, bibelouri, obiecte dragi care o țin ancorată de trecut. Locuiește aici de 40 de ani. Pe pereții, ce poartă parcă o bătrânețe surdă, stau înrămate la loc de cinste fotografii de familie.

Andra Mihai, studenta la Jurnalism, si dna Eugenia Macra
Pe marginea patului, doamna Eugenia stă picior peste picior, amintind de frumoasa cochetărie feminină. La 86 de ani nu își mai dorește nimic. Se bucură însă că i-am trecut pragul și are cu cine să vorbească. Cu o precizie de ceasornicar își amintește anii de tinerețe. S-a născut într-o familie cu 7 copii. Ea era „mijloaca familiei”. Copil de asfalt s-a născut și a trăit la București o viață întreagă. Tatăl era sculptor în lemn, iar mama casnică, stătea cu copiii. Deși iubea cartea, părinții nu au putut să o dea mai departe la liceu, căci ei erau mulți, iar banii prea puțini. Pe vremea aceea, ca să mergi la școală trebuia să plătești o taxă.

La vârsta de 14 ani a început să munceasă ca ucenică de croitorie. Povestește că într-o zi mama ei a venit la fabrică și s-a tocmit cu patroana ca în loc de masa caldă, care îi era asigurată o dată pe zi, să primească la schimb bani. Mâncare nu își aducea de acasă pentru că îi era rușine. Astfel că, la 16 ani s-a îmbolnăvit de nervi. A fost internată în spital, iar de atunci ia tratament pentru depresie. Când sănătatea nu i-a mai permis, a fost lăsată să lucreze de acasă. Timp de mai bine de 10 ani de zile a împletit fileuri, care se vindeau apoi la tutungerie.

S-a căsătorit târziu, la 30 de ani. Fără zestre, dar înzestrată de la Dumnezeu cu frumusețe, Eugenia a avut trei pețitori. Neștiind pe care să îl aleagă, a tras la sorți. Așa a ajuns domnul Sorel, tâmplar de meserie, soțul Eugeniei. Au stat cu chirie într-o încăpere, care servea în același timp de salon, dormitor, baie și bucătărie. „Ce am avut, am avut de ocazie ca n-am putut să cumpărăm.”
De unde erau doi, s-au făcut trei. În 1963, l-a adus pe lume pe Mihai. Deși doctorii i-au spus că nu are voie să aibă copii, ea a știut ce vrea de la viață, o minune de la Dumnezeu. I s-a părut de neconceput ca tocmai ea, care provenea dintr-o familie atât de numeroasă, să nu aibă un copil, o versiune mai mică a ei. Nu a ascultat de nimeni, nici chiar de bărbatul ei, care nu își dorea cu tot dinadinsul un copil. A simțit că aceasta este menirea ei, că dacă nu ar fi avut un copil ar fi facut umbră pământului degeaba.

Maria-Magdalena Oncescu, studenta la Psihologie, si dna Eugenia Macra

Când Mihai a împlinit 11 ani s-au mutat în apartamentul în care locuiește și astăzi. O dată pe an mergea împreună cu soțul în stațiune la Tușnad, Olănești. Biletele erau oferite de Casa de Pensii. Acestea erau singurele lor ecapade. Tineri și sprinteni, le plăcea dansul. Când se organizau petreceri, serate ori era seară de discotecă se îmbrăcau în ce aveau mai frumos și mergeau să danseze. Pe Mihai îl lăsau în grija unor vecini. Nu își permiteau însă chiar orice. Când aveau poftă de o prăjitură mergeau la cantină, după care se plimbau la braț prin parc ori mergeau la cinematograf.

„Dumnezeu are grijă de orice buruiană”

Bărbatul i-a murit acum 20 de ani, avea patima băuturii. Tovarăsă îi era chiar o vecină, cu care se întreținea adesea la un pahar de tărie până târziu în noapte. „Ai grijă să nu ți-l ia de tot!” a avertizat-o într-o zi o apropiată. Eugenia însă știa cu cine s-a căsătorit și nu-și pleca urechea la ce se vorbea pe scara blocului. S-a stins din senin, atunci când toți se așteptau mai puțin.
Ochii îi fug pe fotografiile vechi din album. „Aici e Mihai când avea doi ani.” Au trecut 50 de ani de atunci, însă grija ei de mamă continuă să îl învăluie subtil, cu nebănuită dragoste. Își amintește cu nostalgie că odinioară, în vacanțele lungi de vară, mergea la bunici. Mama ei era din Fierbinți de loc. Fără a avea grija zilei de mâine, se juca nestingherită. „Eram cu tata, cu mama. Ce bine e cu părinții!!” Acum, bunici, părinți și frați s-au aciuiat cu toți prin cimitire. Glasul îi este gâtuit de un plâns mut atunci când vine vorba de sora cea mică, cea care, nu de mult, a mușcat țărâna. A mai rămas cu două surori, cu care vorbește din când în când la telefon. Pe sora cea mare, în vârstă de 88 de ani, o aduce uneori în vizită băiatul acesteia. Neputința lor face ca drumul să pară de două ori mai lung. Să schimbi două tramvaie ca să poți ajunge la o persoană dragă este deja o provocare mult prea mare.

Viața a purtat-o prin fel și fel de încercări. Speranța însă nu și-a pierdut-o complet, căci „Dumnezeu are grijă de orice buruiană”. Nevoi nu mai are, dorințe prea puține. A învățat să se mulțumească cu ce are. Mai are o singură grijă. Groapa de la cimitir. Locul care trebuia să fie al ei este acum inundat. Preotul i-a promis că îi va da un altul. Eugenia însă nu se mulțumește cu promisiuni. Vrea să vadă cu ochii ei bucățica de pământ. Să știe că atunci când zilele i se vor termina va avea unde să își doarmă somnul cel de pe urmă. „Mama mea avea și dricul pregătit, tot. Eu dacă mor, ce fac cu mine?”

Înainte să plec mai dau o dată ochii roată prin casă… Pe pervaz stă așezată o cutiuță mică și neagră, acoperită cu un mileu pătrat, lucrat pe etamină albă. E un casetofon vechi din care cel mai adesea răzbesc voci de îngeri și sfaturi înțelepte. S-a stricat în repetate rânduri, dar Mihai a avut grijă să îl repare de fiecare dată. Mă asigur că încă mai merge, ceea ce e greu de crezut, așa bătrân cum e și el, ca Eugenia. La biserică nu mai poate să ajungă, așa că, și anul acesta deniile le va asculta la Radio Trinitas, asta dacă nu cumva se va strica iarăși casetofonul.

Se ridică anevoios de pe marginea patului și ne conduce spre ieșire. Ușa rămâne un timp larg deschisă în urma noastră…

*Daca Visele batranilor e despre batrani, atunci e despre batranete, si daca e despre voluntari, e despre tineri si voluntariat; daca proiectul e despre ONG-uri, institutii culturale, de invatamant si media, atunci e despre parteneriat; daca proiectul e despre firme donatoare, e despre responsabilitate sociala. Daca Visele batranilor e despre toate acestea, atunci e despre noi, ce facem si cine suntem noi intr-o comunitate. Proiectul e despre noi toti, nu despre ei si noi. Daca ei nu se vad, noi suntem invizibili. 
 10 varstnici neajutorati isi mai prelungesc timpul ramas in doua ONG-uri de servicii sociale (Organizatia Suedeza pentru Ajutor Umanitar Individual si Centrul Comunitar Ghencea). 10 studenti psihologi ii viziteaza si le asculta oftaturile, 10 studenti jurnalisti le astern of-urile pe hartie, iar 10 studenti economisti vor transmite of-urile si oftaturile acestor varstnici companiilor donatoare. 
 Studentii jurnalisti s-au pus deja pe scris, facandu-i pe acesti batrani sa simta ca a povesti inseamna a (mai) trai. 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează