Violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Amir Tebenikhin deschid Concursul Internațional “George Enescu”

0

Violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Amir Tebenikhin deschid Concursul Internațional “George Enescu” pe scena Ateneului Român, în cadrul unei gale extraordinare, organizate în premieră. 

festivalul enescu 2013

Doi dintre laureații de marcă ai Concursului Internațional “George Enescu”, cunoscutul violonist român Alexandru Tomescu și pianistul cazac Amir Tebenikhin vor deschide ediția din acest an a evenimentului, în cadrul unei seri extraordinare de gală care va avea loc pe 6 septembrie la Ateneul Român din Capitală.

Singurul concurs din România afiliat la Federația Mondială a Concursurilor Internaționale Muzicale (FMCIM) și parte a prestigiosului Festival “George Enescu”, Concursul Internațional “George Enescu” (6-27 septembrie) va fi deschis, în premieră în istoria sa printr-un Concert de Gală la Ateneul Român în această toamnă, pe 6 septembrie. Violonistul Alexandru Tomescu –  laureat în cadrul ediției din 1999 a Concursului –  și pianistul Amir Tebenikhin – laureat al ediției din 2007 – vor aduce publicului Rapsodia Nr.1 în La Major de  George  Enescu, Concertul pentru Vioară şi Orchestră în Mi Minor Op.64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy și Concertul pentru Pian și Orchestră în La Minor Op.16, de Edvard Grieg. Concertul de Gală este organizat în colaborare cu Concursul Internațional de dirijat “Jeunesses musicales”, laureații acestui concurs fiind cei ce vor dirija lucrările concertului.

“România contează pe piața muzicală internațională și acest lucru se vede și la Concursul Internațional George Enescu, pentru că este un eveniment care oferă oportunitatea tinerilor artiști de a începe o carieră muzicală recunoscută la nivel mondial. Cu o tradiție de a lansa artiști deveniți mari nume ale muzicii clasice de astăzi, Concursul George Enescu consolidează, alături de Festivalul Enescu, importanța României ca jucător pe piața culturală internațională”, a declarat presei Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului și al Concursului Enescu.

Remarcabili solişti precum violonistul Ştefan Ruha, pianistul Valentin Gheorghiu, cunoscuta violonistă Silvia Marcovici care interpretează astăzi sub bagheta celor mai faimoși dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti), unii dintre cei mai bine cotați pianiști români în lume, Radu Lupu și Dan Grigore, reputate nume ale artei lirice – soprana Ileana Cotrubaș, mezzo-soprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu și cei mai performanți artiști români de generație nouă: Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Ana Țifu – sunt doar câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni români la nivel internaţional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional “George Enescu”.

Premii în valoare de 100.000 de euro și intrare liberă pentru public

Concursul Internațional “George Enescu” are patru secțiuni – Vioară, Violoncel, Pian și Compoziție – și oferă premii în valoare de 100.000 de Euro. Probele competiționale se vor desfășura în două instituții-emblemă ale Capitalei, Ateneul Român și Universitatea Națională de Muzică, în timp ce concertele finale vor avea loc la Ateneul Român, alături de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”. Accesul publicului este liber.

Candidații se pot înscrie în Concurs până la 1 iulie

Perioada de înscriere pentru Concurs este 1 ianuarie – 1 iulie 2014, iar informațiile despre regulament și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul Festivalului Enescu.

Concursul Internațional “George Enescu” readuce în spațiul public valorile în care credea însuși George Enescu, singurul compozitor român care a intrat în patrimoniul cultural universal: creativitatea, orginalitatea și generozitatea. La fel cum George Enescu îi sprijinea în timpul vieții pe tinerii muzicieni – ca director onorific al Asociației Muzicale Române, compozitorul român a făcut donații substanțiale pentru a plăti bursele acordate muzicienilor, iar în anul 1912, a susținut un turneu în România, strângând peste o mie de lire sterline pentru a înființa și acorda un premiu național de compoziție –, Concursul Enescu descoperă, susține și promovează tinerele talente din întreaga lume, viitoarele generații de aur ale muzicii clasice universale.

Programul complet al desfășurării ediției 2014 a Concursului Internațional “George Enescu” a fost încărcat pe site-ul Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro, și poate fi consultat la acest link.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează