Vioara lui Enescu va fi ascultată la Teatrelli

0

Spectatorii de la Teatrelli vor avea privilegiul de a asculta pe 24 octombrie 2017, de la ora 19.00, sunetul unei viori cu o istorie specială și de a aprecia prestația a doi artiști de talie internațională: Gabriel Croitoru  și Horia Mihail.

Recitalul Vioara lui George Enescu este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin CREART şi Radio România.

Vioara Guarnieri – cunoscuta si sub numele de „Catedrala”, pentru acordurile sale impunătoare – datează din 1731 și poartă semnatura lui Giuseppe Antonio Guarnieri (del Gesu), unul dintre cei mai notorii lutieri cremonezi. Această origine îi justifică valoarea, comparabilă doar cu instrumentele realizate de Stradivari. Vioara a fost cumpărată de George Enescu, din fonduri proprii, marele compozitor ăi violonist român preferând instrumentul Guarnieri unui Stradivarius, cumpărat în 1898 de Ministerul Instructiunii Publice, condus, pă atunci, de Spiru Haret.

 

‘’Este o vioară foarte specială care a aparţinut maestrului George Enescu.  Actualmente, este în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” . Ea s-a întors în ţară după moartea maestrului , prin intermediul maestrului Yehudi Menuhin, care a returnat viorile pe care le avea în custodie de la moartea lui Enescu. Menuhin le avea, de fapt,  pe toate în custodie.  El le-a predat Marucăi Cantacuzino care,  la rândul ei, s-a întors în România  cu toate instrumentele şi le-a donat viitorului muzeu, căci pe vremea aceea încă nu exista Muzeul  Naţional „George Enescu” . Iată, aşa s-a întâmplat,  că vioara a ajuns în foarte bune condiţii, după 50 de ani de la moartea maestrului, să fie din nou auzită atât pe scenele muzicale ale României cât şi în străinătate.’’ (Gabriel Croitoru)

 

De la moartea lui George Enescu, niciun alt violonist nu a mai cântat la vioara Guarnieri, aceasta fiind păstrată în condiții de siguranță, la București, până în anul 2008 când magnificul instrument, „Catedrala”, a revenit în circuitul concertistic, fiind dată în folosință violonistului Gabriel Croitoru. Evenimentul a avut loc în urma unui concurs al Ministerului Culturii și Cultelor, organizat împreună cu Muzeul Național „George Enescu”

 

De atunci Gabriel Croitoru a purtat-o pe scene de concert din România și din lume, dar dus-o și în sate, școli, parcuri, pentru a se bucura de muzica de calitate cât mai mulți oameni de vârste și condiții diferite, de a le veni în întâmpinare cu gandul că pe viitor vor deveni pote obișnuiți ai sălilor de concert.

 

Periplul din această toamnă, început cu patru recitaluri în parcurile bucureștene și continuat în mai multe localități din țară, se va încheia la Teatrelli, unde cei doi vor interpreta din nou frumosul și accesibilul program pregătit, o incursiune prin epoci și geografii muzicale diferite, ale cărui piese de rezistență au fost Baladele lui Enescu și Porumbescu, cele care au făcut să vibreze inimile românilor de pretutindeni.

 

Dar bineînțeles că niciun instrument nu este pe deplin pus în valoare dacă nu este mânuit cu măiestrie. Cu peste 1.000 de apariţii scenice violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extrem de bogată prezenţă în viaţa muzicală. Dinamismul, elocvenţa interpretărilor sale au putut fi constatate de public în concerte şi recitaluri susţinute pe scenele tuturor Filarmonicilor din România şi pe podiumuri de concert din întreaga lume. Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, „Gewandhaus Orchester” Leipzig, Orchestra de cameră „Regina Sofia”,  Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-west Symphony. A susţinut recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, Bulgaria, S.U.A., ţări din fosta URSS, Ungaria, România.

 

Din parcursul evoluţiei sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidenţiază participarea la viaţa competiţională naţională şi internaţională. În ţară, Gabriel Croitoru a participat şi a  câştigat numai Premii I la toate ediţiile concursului „Cântarea României”, este deţinătorul Marelui premiu şi al trofeului „Lira de Aur” de la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală „C.Porumbescu” Suceava. Este câştigătorul Premiului I la Concursul Internaţional de vioară „Henryk Wieniawski” Lublin, Polonia (1979) şi la Concursul Internaţional de vioară „Pablo Sarasate” Pamplona, Spania (1991), precum şi al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Este de asemenea câştigătorul multor altor premii importante, printre care: Premiul II (premiul întâi neacordat) la Concursul Internaţional de vioară „Tibor Varga” Sion, Elveţia, Premiul al III-lea la Concursul „N.Paganini” Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul „Fritz Kreisler”, Viena, Austria şi a fost catalogat de către presa franceză de specialitate, ca „un violonist excepţional, având o tehnică impecabilă”, după ce a câştigat Premiul al II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internaţional „Zino Francescatti” Aix-en-Provence, Franţa (1987).

Arta sa interpretativă a fost captată şi se regăseşte în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune (în perioada 1987 – 2008) şi pe mai multe CD-uri.

Pentru detalii vă invităm să consultaţi site-ul www.vioaraluienescu.ro.

 

Coproducători :Radio România Cultural, Radio România Regional și TVR 3

Parteneri: Accendo, Senia Music, Muzeul Naţional George Enescu

Sponsor: Vimetco-Alro Slatina

Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualități, Observator Cultural,România TV, Caţavencii, Zile şi Nopţi, Agenţia de carte,  Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Media Trust

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează