Vino la Cursa Populară de la Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, pe 6 octombrie!

0

De câte ori ţi-ai zis că te apuci de alergat şi n-ai făcut-o? Sau ai alergat o dată, de 2 ori şi atât? De ce? Ai încercat să participi la o cursă de alergare, alături de sute de oameni, şi să vezi cum te prinde pofta? Sau ţi se pare greu, crezi că ai nevoie de super-echipament şi super-antrenament?

Vino la Cursa Populară de la RBBIM, pe 6 octombrie, la ora 9:00, în Piaţa Constituţiei şi vei afla că poţi şi tu să alergi 3,5 km alături de peste alţi 1.000 de participanţi! Această distanţă este mai uşor de parcurs decât crezi şi nu este deloc plictisitor când alergi alături de atâţia oameni ca tine!

Cursa Populară este ocazia ta de a începe să alergi și, în același timp, vei susține o cauză nobilă! Fondurile strânse din taxa de participare sunt direcționate către cauza Pădurea Copiilor, pentru plantarea și îngrijirea câte unui puiet pentru fiecare nou-născut din România, și către Hospice – Casa Speranței.

Alergători cu experienţă ne asigură că oricine poate face această cursă, cu o perioadă scurtă de antrenament înainte. Iar beneficiile sunt nenumarate: pe lângă condiţie fizică te alegi şi cu mai multă încredere în forţele proprii şi cu amintiri extraordinare.

Când vine vorba de echipament, pentru 3,5 km îţi este de ajuns să vii îmbrăcat şi încălţat de sport obişnuit, în haine care nu îţi îngreunează mişcările. Pentru a demonstra că lipsa echipamentului nu este o piedică într-alergării, membrii ai echipei ViitorPlus vor participa la Cursa Populară în costumaţii inedite. Te invităm şi pe tine să faci la fel dacă doreşti!

Şi ca totul să fie mai ușor, îți propunem să ne întâlnim ca să ne antrenăm împreună. Când?

  • Vineri (4 octombrie) – începând cu ora 07:00, în Parcul Herăstrău (întâlnirea la iesirea de la Metrou Aviatorilor de lângă parc). Antrenamentul este ţinut de Andrei Roşu – ultratriatlonist, intrat în Guinness World Records pentru că a alergat 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente într-un an şi 217 zile!

Iată linkul către evenimentul creat special pe Facebook în care poţi să te mândreşti că vii la Cursa Populară şi să-ţi inviţi şi prietenii să facă la fel:www.facebook.com/events/363999000399427/

Asigura-ţi ţie şi copiilor tăi un viitor mai sănătos şi mai curat şi alătura-te prietenilor Pădurii Copiilor!

VEZI TRASEU

CUM TE ÎNSCRII

Pasul 1: completezi acest formular

Pasul 2: vii la SportExpo, în Piata Constituției, pe 4 octombrie (13:00-20:00) și pe 5 octombrie (11:00-20:00) pentru înscriere, plata, ridicarea kit-ului.

cursa populara

DESPRE PĂDUREA COPIILOR

Pădurea Copiilor este o campanie de strângere de fonduri a programului de împădurire “Adoptă un copac!”, prin care ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă – își propune să planteze și să îngrijească câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România. Până acum, au fost plantate 4 hectare de pădure, în comuna Poroschia din județul Teleorman, ce vor fi îngrijite timp de 5 ani și monitorizate alți 10 ani.

DESPRE RBBIM

Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociaţia Bucharest Running Club si partenerii săi. Aflat la a 6-a editie, Maratonul Internaţional Bucuresti va avea loc in weekendul 5-6 octombrie, cu startul din Piata Constitutiei.

Competitia va consta, ca in fiecare an, din 3 curse competitive (42 de km, 21 de km si ștafeta de 4×10 km) si Cursa Populara de 3,5 km. ViitorPlus va fi si anul acesta ONG partener iar fondurile atrase cu ajutorul alergatorilor din taxa de inscriere la Cursa Populara vor fi folosite pentru plantarea si ingrijirea Padurii Copiilor.

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează