Vezi fotografii de la atelierele “Artă în lucru”, cu Serebe, John Dot S și Sandi

0

Save or Cancel a organizat o serie de ateliere creative în București, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Proiectul Atelierele „Artă în lucru” a propus o serie de șase ateliere educative, în perioada 15 – 31 Ianuarie 2023, susținute de artiști activi și apreciați din comunitatea street art, precum Serebe, John Dot S și Sandi.

Participarea a fost gratuită, iar cei prezenți au primit toate materialele necesare. În plus, participanții au avut ocazia să lucreze și să schimbe idei cu artiștii preferați și să realizeze o mică lucrare pe care să o păstreze în arhiva proprie.

În cadrul celor șase ateliere, deopotrivă recreaționale și educative, au participat persoane cu vârste și abilități diferite. A fost o oportunitate excelentă de a descoperi artiști extraordinari și lucrările lor într-un mod inedit și participativ.

Descoperă mai multe fotografii aici.

Proiectul cultural Atelierele „Artă în lucru” susține, cu ajutorul unor artiștilor remarcabili, educația artistică non-formală pentru toate categoriile de public, indiferent de pregătirea acestora. Implicând artiștii în crearea atelierelor, proiectul a oferit participanților oportunitatea de a dobândi de la artiști, informații practice despre tehnici de lucru, dar și despre activitatea și motivația acestora.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Ministerului Culturii.

Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Lente

Parteneri media: Radio România CulturalIgloo, ZeppelinThe InstituteIQadsRevista AtelierulTeen PressRevista GolanLa pas prin Brașov, Modernism.roLitera9Agenția de CartePropagarta

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale și editoriale.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.