Vernisajul Expoziției ”Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie”/ Marți, 25 august 2015, 19.00

0

Expoziția ”Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie” își deschide porțile marți, 25 august 2015, la ora 19.00, în Sala Mare a ICR (Aleea Alexandru nr. 38).
unnamed (1)

Lucrările au fost realizate în această vară în cadrul unei rezidențe de creație la Conacul Otetelișanu, iar ceea ce îi reunește pe artiști este prietenia lor cu pictorul Christian Paraschiv, cel care, înainte de a se stabili la Paris în anii ’80, a transformat radical arta experimentală românească, orientând-o spre estetica internațională a postmodernismului.

Alături de Christian Paraschiv își vor expune lucrările francezii Thierry Cauwet și Jean Louis Magnet, artiști promovați în cadrul unora dintre cele mai importante colecții publice din Hexagon, Cristina de Santana, născută în Brazilia dar stabilită în Germania unde este extrem de apreciată de criticii de artă, Bogumila Strojna, ale cărei lucrări sunt cunoscute în Europa, Statele Unite și Japonia, și Marin Gherasim, personalitate marcantă a culturii românești și unul dintre fondatorii grupării 9 + 1.

Proiectul expozițional la care ICR este partener, prezentat de cei șase artiști pe care îi veți putea cunoaște la vernisaj, aduce în prim plan arta contemporană europeană susținută prin variate mijloace, de la pictură, instalații, colaj și sculptură până la intervenții pe obiect.
În cadrul rezidenței de la Conacul Otetelișanu, artiștii au reflectat la identitatea și cultura tradițională și au căutat ca, prin noi forme de expresie, să valorifice aceste tradiții, distilate, subtil, în lucrări originale.

http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/expozitia-internationala-de-arta-contemporana-les-amis-de-christian-paraschiv-en-roumanie-la-icr.html
https://www.facebook.com/events/696135723853634/

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează