VERNISAJ: CONTROL | 20.02.2024 | 18:00 – 21:00 | Goethe Pavilion, Calea Dorobanti 32, Bucharest

0

CONTROL

Najaax Harun, Nona Inescu, Agnieszka Mastalerz, Monica Mays, Rachel Monosov, Chiedza Pasipanodya și Oana Stanciu

Curatoriată de Catinca Tabacaru și Raphael Guilbert

20 Februarie – 23 Martie, 2024

Goethe Pavilion, Calea Dorobanți 32

Galeria Catinca Tabacaru, în colaborare cu Goethe-Institut București, este încântată să prezinte CONTROL – o expoziție de grup ce reunește lucrările a șapte artiste care examinează diferite moduri în care sistemele și credințele ordonează, limitează sau guvernează acțiunile și comportamentele individuale și sociale:

Najaax Harun (n. 1991 Somaliland, stabilită la Addis Ababa)

Nona Inescu (n. 1995 Romania, stabilită la Berlin)

Agnieszka Mastalerz (n. 1991 Polonia, stabilită la Varșovia)

Monica Mays (b.1990 Spania, stabilită în Amsterdam)

Rachel Monosov (n. 1987 Rusia, stabilită la Berlin)

Chiedza Pasipanodya (n. Zimbabwe, stabilită în Toronto)

Oana Stanciu (n. 1988 Romania, stabilită la Edinburgh)

Într-o expoziție de o materialitate complexă, cele șapte artiste incluse în Control reflectează asupra puterii narațiunii ca răspuns la un dezechilibru global ajuns într-un punct critic. Sculptura metalică în mărime naturală a Nonei Inescu se situează în centrul Pavilionului Goethe, creând un spațiu de dialog despre mișcarea globală a plantelor determinată de om și implicațiile acesteia asupra ordinii mondiale și a transformărilor peisajului. Lucrările video și fotografice stranii ale Agnieszcai Mastalerz ne poartă în fabricile poloneze de orhidee, abordând vrăjile și ritualurile din cadrul proceselor de cizelare a naturii pentru distribuția comercială. Monica Mays tratează viermii de mătase în relație cu feminitatea, stabilind legături între procesul de domesticire și schimbarea biologiei unei creaturi, fie ea umană sau nu. Lucrările ceramice învelite în grafit ale artistei Chiedza Pasipanodya se înalță reflectând lumina asemeni siluetelor fantomatice ale mușuroaielor de termite. Artista cercetează influențe ale mitologiei ancestrale asupra percepției contemporane de sine. O rebeliune pentru simplul fapt că există, picturile vibrante ale lui Najaax Harun narează poveștile suprimate ale Războiului de Independență post-Somaliland. Fotografiile alb-negru ale Oanei Stanciu pun în scenă corpul artistei în posturi inconfortabile, sfidând gravitația și dinamica tradițională a puterii. Proiectată pe un ecran de mari dimensiuni, lucrarea video Melodica a artistei Rachel Monosov ne face cunoștință cu trei personaje care se protejează de orice pericol. Cum pot acestea contempla o lume la care nu participă? Triumful iubirii și al artei asupra războiului și a nefericirii nu este oare pur și simplu iluzoriu?

Practica interdisciplinară a Nonei Inescu se bazează pe o perspectivă teoretică și literară, lucrările sale concentrându-se pe relația dintre corpul uman și mediul înconjurător și pe redefinirea acesteia într-o cheie postumană. Concepte percum timpului geologic și interrelația noastră intensă se compun într-o estetică ce semnalează coeziunea primordială în cadrul unei tehno-sfere organice și biologice. În Control, Inescu expune Preservers (Case for nurturing interpersonal relationships), o lucrare sculpturală aparținând unei noi serii de obiecte din oțel care preiau forma sarcofagelor. În relație poetică cu Antichitatea, Preservers servesc drept recipiente contemporane pentru specimene de plante tropicale uscate, făcând referire la explorarea botanică și la modul în care circulația plantelor pe glob creează economii întregi și peisaje schimbătoare.

Agnieszka Mastalerz ne îndreaptă atenția de la perspectiva globală către complexitatea mecanismelor de control care modelează și exploatează individul. Pornind de la idea de reguli încorporate în relațiile intime, artista propune lucrarea Nodes (Noduri), compusă dintr-un video și o serie de fotografii circulare alb-negru. Lucrarea este infuzată cu idei despre vrăji ca acte de control; violența inerentă în actul de a convinge pe cineva să se îndrăgostească. Purtându-ne mai adânc, Mastalerz deschide ușile unui vast spațiu industrial în care numeroase orhidee, aproape identice, traversează o linie de producție extrem de mecanizată la finalul căreia atingerea unei femei ajustează fiecare floare prin adăugarea unor coloane vertebrale artificiale și îndepărtarea porțiunilor putrede, perpetuând astfel conformitatea către o estetică normalizată. Nodes acționează ca o explorare contemplativă a dinamicii controlului, invitând spectatorii să ia în considerare interacțiunea nuanțată dintre manipulare, estetică și mecanismele puterii.

O analiză a muncii feminine de-a lungul istoriei este oglindită de lucrările neobișnuite ale Monicăi Mays, care folosește coconi de viermi de mătase neprelucrați într-o explorare asemănătoare taxidermiei, valorificând strategic contradicțiile inerente din cadrul proceselor de producție și conservare. Acest limbaj se intersectează cu plăcerile generative și ironice asociate cu reproducerea, așa cum o arată aici o sculptură impunătoare de mari dimensiuni care se arată în spațiul expozițional slab luminat. Forma sa înclinată spre partea din față, în cascadă, amintește de Fecioara de la El Rocío – o statuie devoțională a Fecioarei cu pruncul. În același spațiu, regăsim, montate pe perete, trei casete tip shadow box, reminiscențe ale sertarelor de taxonomie. Pe lângă relația acestora cu tablourile și picturile, Mays le conferă dublul scop de a adăposti coconi spre păstrare. Fiecare cutie prezintă pe partea din față un ecran delicat de mătase vopsită într-un model floral, accentuând extracția meticuloasă a materialelor de către artistă și elucidând narațiunea paradoxală din jurul fertilității și reproducerii în cadrul unui limbaj figurativ consacrat.

Cercetarea artistică a Chiedzei Pasipanodya își are originile în felul de e a fi, de a cunoaște și de a crea specific culturii sud-africane. Artista întruchipează și înnobilează narațiunile orale care, mult prea adesea de-a lungul istoriei, au fost uitate sau transmise eronat. Seria de sculpturi intitulate Munda (Câmpul ) întruchipează memoria și descendența prin practică. Formele ceramice amintesc de arhitectura mușuroaielor de termite care brăzdează peisajul Africii de Sud. Morfologia fiecărei structuri este la fel de unică pentru fiecare colonie de termite ca și structurile propriei noastre genealogii. Strălucirea lor metalică rezultă din frecarea cu grafit, o tradiție Zimbabwiană-Shona folosită pentru sigilarea vaselor și suprafețelor, dar și pentru a ieși în evidență printr-o estetică plăcută. Acestea încapsulează o narațiune a grijii intime, a atingerii și a timpului concentrat. Asemănătoare, dar distincte prin înălțime, lățime și semne, aceste sculpturi se unesc într-o siluetă familială în care fiecare înălțime întruchipează o generație distinctă sau o viață trăită. Termitele în continuă creștere servesc drept metaforă emoționantă pentru moștenirea noastră în continuă expansiune și pentru înțelegerea în continuă evoluție a poveștilor generaționale. În esență, Munda surprinde mitologiile construite ale neamului care ne influențează profund percepția despre sine și identitate în zilele noastre.

În paralel, Najaax Harun este o artistă somaleză emergentă care navighează prin narațiunile nespuse din cadrul comunității sale. Născută în urma unui război civil care a determinat o repatriere în țara natală, anii de formare ai lui Najaax s-au desfășurat într-un mediu marcat de o schimbare vizibilă a dinamicii expresive. Epoca postbelică a fost martora unei reticențe palpabile în comparație cu perioada antebelică, în special în domeniul expresiei artistice. Această transformare servește drept fundal emoționant pentru cele trei picturi vibrante de mari dimensiuni ale artistei, care reînvie și aduce în lumină poveștile latente sub imediata suprafață a conștiinței culturale colective. Lucrarea Nightmares (Coșmaruri) dezvăluie călătoria unei femei care se luptă cu stigmatul avortului într-o societate învăluită în tăcere, în care devine atât observatoare, cât și observată, confruntându-se cu rușinea și vinovăția omniprezente împletite în psihicul ei. Unul dintre tablouri este însoțit de un poem:

A trebuit să învăț

Cum să transform acest corp

În ceva ce-mi aparține doar mie

Uneori

Când soarele e pe cale să apună

Spre orizonturile târzii

Și haosul orașului

Coboară în spatele clădirilor

Pot simți ochii mamei mele

Încet, penetrându-mi oasele

O pot auzi șoptindu-mi

Cum îndrăznesc să fi luat în posesie

Ceva ce numai ea putea să dețină.

Această negociere a controlului impus asupra corpurilor umane este exprimată de-a lungul practicii performative a Oanei Stanciu, care se manifestă în fotografii alb-negru ce redau dinamica relației dintre subiect și obiect. Oana Stanciu se poziționează în cadrul unor tablouri domestice, insuflând în mod deliberat un element de disconfort și folosindu-se de recuzită pentru a accentua stranietatea inerentă fiecărei scene. Măiestria ei constă în capacitatea de a tulbura și de a deruta așteptările privitorului. Aceste imagini au un sentiment intrigant de familiaritate întunecată. Ca și cum figurile arhetipale invocate ar fi readuse la viață din basme sau mituri melancolice, adânc înrădăcinate. Dar, la o contemplare îndelungată, rămâne doar senzația unei referințe care lipsește…. Această natură duală a lucrării se desfășoară ca o explorare nuanțată atât a tulburătorului, cât și a absurdului, realizată cu conștiința de sine și controlul meticulos al unui dansator sau păpușar priceput, sau poate chiar al unui clovn. Fotografiile transcend documentația vizuală, deschizându-se într-un tărâm în care familiarul și suprarealismul se contopesc, provocând contemplarea interacțiunii dintre realitate și fantezie.

Rachel Monosov închide cercul împletind o autobiografie complicată în contextul arzător al geopoliticii actuale. Trecutul copilăriei ei din epoca sovietică, imigrarea familiei sale în Israel în 1991 și ulterior, mutarea ei în Europa, alimentează accentul pe relația dintre corp și statul-națiune. Artista tratează sfera politică cu o amprentă poetică, folosind materiale încărcate de semnificații și indicii simbolice. În Melodica, filmuli care învăluie întreaga expoziție într-o caldă strălucire, Monosov ne transportă într-o grădină a Edenului. Cele trei personaje sunt separate de starea generală a lumii. Au evadat din Antropocenul accelerat și au acceptat un antidot pentru furtuna turbulentă a dezordinii mondiale. Aici se caută un teren fertil pentru inspirație artistică și introspecție.  Este un loc potrivit pentru a contempla epoca noastră contradictorie, toxică, a conflictelor politice, a inegalității posibilităților materiale și a degradării mediului; pentru a căuta o semnificație spirituală și religioasă. Dar, cum putem contempla lumea dacă nu participăm la ea?  Triumful iubirii și al artei asupra războiului și a mizeriei nu este oare pur și simplu o iluzie?

Control este o expoziție organizată de Galeria Catinca Tabacaru cu sprijinul generos al Goethe-Institut București.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.