University College London (UCL), Imperial College London şi alte peste 120 de universităţi ajung pe 7-8 octombrie în Bucureşti

0

RIUF | Ne vedem in weekend la cel mai mare eveniment educational din Sudul si Estul Europei

În acest weekend, pe 7-8 octombrie la Sala Palatului din Bucuresti are loc ediţia 21 RIUF-The Romanian Internaţional University Fair, unde reprezentanţii universităţilor şi instituţiilor educaţionale din 11 ţări vor fi prezenți pentru a oferi informații esențiale despre programe de studiu celor peste 7.000 de vizitatori aşteptaţi.

Cel mai mare număr de universităţi şi instituţii educaţionale prezente la un eveniment din România

RIUF-The Romanian International University Fair este cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, ce a reuşit să aducă la această ediţie peste 120 de expozanţi din ţări precum Marea Britanie, Olanda, SUA, România, Germania, Elveţia, Austria, Franţa, Danemarca, Spania.

Universitățile prezente vor pune la dispoziţia participanţilor informaţii despre peste 9.000 de programe de licenţă, masterat şi doctorat din peste 15 domenii de activitate printre care şi economie, business, marketing, IT&Computer Science, arte, științe sociale, inginerie, medicină sau drept.

Număr record de universităţi aflate în top 100 mondial din Marea Britanie, Olanda şi Germania

În acest weekend, târgul international de universităţi RIUF aduce în acelaşi loc reprezentanţii a 56 de universităţi din Marea Britanie, 10 universităţi din Germania şi 20 de instituţii educaţionale din Olanda.

Dintre acestea, peste 20 de universităţi se află în topul celor mai bune instituţii educaţionale din lume, printre care şi:

  • University College London– locul 7 la nivel mondial;
  • Imperial College London – locul 8 la nivel mondial;
  • University of Essex – locul 6 în UK și 22 la nivel mondial;
  • University of Bristol – locul 12 la nivel european şi 42 la nivel mondial;
  • University of Birmingham – locul 26 în Europa şi 86 mondial;
  • Nortumbria University – locul 21 la nivel mondial;
  • Utrecht University – a doua universitate din Olanda și a 60-a la nivel mondial;
  • University of Amsterdam – cea mai bună universitate din Olanda, ocupă locul 57 la nivel mondial.

Ovidiu Eftimie (Times New Roman), Marian Ionescu (Mariciu), Silviu Gherman (Teleschpenker), David Timis (Google) printre invitaţii conferinţei RIUF YouForum

RIUF YouForum include sesiuni de discuții și ateliere practice cu oamenii din spatele celor mai apreciate branduri din România şi din străinătate, printre care și Times New Roman, Google, Zăganu, Noaptea Târziu. Prin intermediul conferinței RIUF YouForum, tinerii pot afla ce carieră sau program de studiu li se potriveşte, inspirându-se de la invitaţi din domeniul IT, business, marketing şi publicitate, managament sau televiziune. În plus, participanții pot interacţiona direct cu reprezentanţii celor mai căutate universități din România şi din străinătate și pot participa la peste 20 de prezentări ale programelor de studiu și instituțiilor educaționale prezente la RIUF.

Sesiunile de discuţii vor pune accent pe educaţie nonformală, tehnologie, industrii creative, business, avantaje şi dezavantaje ale studiilor în România şi în strainatate. Pe de altă parte, atelierele practice vor trata subiecte precum public speaking, creativitate, gaming, branding personal sau vlogging.

Cei interesati de studiul în România sau în străinătate se pot înregistra online la RIUF-The Romanian International University Fair pe www.riuf.ro.

Editia de toamnă RIUF are loc și la Timișoara, pe 10 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri -CRAFT, precum și la Iași, pe 12 octombrie, la Palas Congress Hall.

Despre Grupul Educativa

EDUCATIVA este un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro.

Despre autor

avatar

EDUCATIVA este un grup de întreprinderi sociale (organizații non-guvernamentale și companii) ce oferă tinerilor români oportunități de dezvoltare personală și profesională printr-o gamă largă de proiecte și servicii educaționale. Principalele proiecte marca EDUCATIVA sunt: RIUF – Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universităţi din România; EDMUNDO – serviciul gratuit de consiliere pentru studii în străinătate; UNIVERSALIO – serviciu de consiliere pentru orice universitate din lume în limba engleză, franceză și germană; REVIRO– oferă oportunități de carieră interesante și atractive tinerilor români cu experiență academică și/sau profesională în străinătate.

Comentează