Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

UNITER – Uniunea Teatrală din România își exprimă îngrijorarea și revolta cu privire la situația teribilă cu care a fost și este confruntată artista Maia Morgenstern

0

UNITER – Uniunea Teatrală din România își exprimă îngrijorarea și revolta cu privire la situația teribilă cu care a fost și este confruntată artista Maia Morgenstern, membră a uniunii noastre, actriță de prim rang a teatrului românesc, director al Teatrului Evreiesc din București. Suntem alături de Domnia Sa.

Având în vedere escaladarea situației cu care s-a confruntat doamna Morgenstern, de la replici antisemite la mesaje de amenințare, Senatul UNITER – reunit în ședință de urgență – a hotărât să se adreseze în mod oficial organelor de specialitate pentru a declanșa o anchetă specifică acestui tip de atacuri rasiale care nu sunt conforme cu Constituția și legile din România.

Apreciem și solidaritatea în această privință a colegilor noștri din teatrele din întreaga țară și a managerilor lor.

Orice formă de rasism este intolerabilă!

Ion Caramitru, preşedinte UNITER și Senatul UNITER

29.03.2021

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.