UniCredit Bank a organizat prima editie a Academiei Mintilor Creative

0

50 de antreprenori au absolvit cursurile Academiei Minților Creative, programul de educație financiară și antreprenorială organizat de UniCredit Bank

Prima ediție a Academiei Minților Creative, programul de educație financiară și antreprenorială lansat de UniCredit Bank, a avut loc la finalul lunii aprilie. 50 de minți creative, care au ca obiectiv lansarea sau dezvoltarea propriei afaceri, au luat parte la cursuri susținute de peste 25 de mentori, specialiști în domenii necesare antreprenorilor.

În Berlin, industriile creative generează venituri de circa 16 miliarde de euro anual*. România are un potențial uriaș în această zonă. În schimb, antreprenorii care vor să schimbe regulile jocului au nevoie substanțială de îndrumare și know-how. Acesta este motivul pentru care ne-am luat angajamentul de a le oferi sprijinul de care au nevoie. Academia Minților Creative este un program pornit din valorile care constituie ADNul UniCredit Bank – de a le uşura viaţa clienților noștri, de a ne respecta promisiunile făcute către ei și de ai susţine pe cei care contribuie activ la dezvoltarea societății. „, a declarat Răsvan Radu, Country Chairman UniCredit în România şi CEO al UniCredit Bank.

AMC-Unicredit-2-53

Prima ediție a Academiei Minților Creative a adus împreună antreprenori din diverse zone – de la producție de bijuterii la studiouri de dans, cafenele și ateliere de reparat biciclete, design floral, producție de mobilă, artă caligrafică sau studiouri de realitate virtuală.

Antreprenorii au avut acces la mentori specializați, informații și cursuri menite să îi ajute în dezvoltarea propriei afaceri – fie că sunt la început de drum sau în procesul de planificare a strategiei de creștere. Au abordat teme precum planificare și strategie de business, marketing și comunicare, aspecte juridice, contabilitate, fiscalitate, resurse umane, etică de business și finanțare de proiecte – un bagaj de cunoștințe complet pentru cei interesați să înceapă sau să ducă la nivelul următor o carieră de antreprenor.

Printre mentorii din partea UniCredit Bank, Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank:

„Misiunea Academiei Minților Creative este de a oferi participanților know-how-ul esențial lansării și întreținerii unui business de succes, pornit din pasiune, precum și inspirația și motivația necesare. Prima ediție ne-a dovedit faptul că mințile creative abia așteptau acest program, iar entuziasmul și implicarea de care au dat dovadă ne-au depășit așteptările. De asemenea, ne-a bucurat implicarea mentorilor – mare parte dintre aceștia fiind colegi din UniCredit Bank, dar și experți externi, care și-au investit timpul în dezvoltarea cursanților. Încrederea lor ne-a încurajat să deschidem înscrierile pentru cea de-a doua ediție a Academiei. Aceasta va avea loc în toamnă, iar antreprenorii se pot înscrie pe http://romanianstories.ro/academia-mintilor-creative”.

Alexandru Samoilă, antreprenorul care îmbină cafeaua de specialitate cu reparațiile de biciclete în cadrul Atelierului Pinion, descrie experiența sa:

Noi suntem de doi ani un colț de București idealist și alternativ. Ne ocupăm cu biciclete și cafea. Am ales Academia Minților Creative pentru că vreau să duc business-ul dincolo de contextul în care se află acum. Căutăm și investigăm posibilități de extindere, modele de urmat, dar și o abordare mai profesionistă a afacerii. Academia mi-a răspuns la numeroase probleme punctuale, în chestiuni legate de planul de afaceri, de structurare, de segmentare a clienților, abordarea de finanțări, multe lucruri de care afacerea mea are nevoie.

Academia Minților Creative este un program de educație financiară și antreprenorială organizat de UniCredit Bank. Alături de platforma Romanian Stories, Ghidul 24/7 și Pachetul Creativ, Academia Minților Creative face parte din platforma UniCredit Bank de susţinere a industriilor creative din România.

Înscrierile pentru cea de-a doua ediție a Academiei Minților Creative se fac foarte ușor pe http://romanianstories.ro/academia-mintilor-creative unde se completează formularul de înscriere și se apasă butonul roșu de la final. Ulterior, antreprenorii vor fi contactați pentru procesul de selecție.

Academia Mintilor Creative_logo

Notă:

*Conform Third Creative Industries Report published by Projekt Zukunft – The initiative of Senate Department for Economics, Energy and Public Entreprises for ICT, Media and Creative Industries in Berlin http://www.berlin.de/projektzukunft/en/creative-industries/article/third-creative-industries-report-published/

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu rețeaua cea mai extinsă din Europa Centrală și de Est şi una dintre cele mai importante din Europa. UniCredit Bank este un „one-stop-shop” pentru servicii financiare deservind aproximativ 650.000 de clienţi. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.

www.unicredit.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează