Maine Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a găzduit în perioada 25-31 iulie Şcoala de vară UN Youth Summer School on Diplomacy, unul dintre proiectele de marcă ale Asociaţiei Tineretul ONU din România destinat pentru tinerii pasionaţi de diplomaţie şi de domeniul relaţiilor internaţionale, atât din România cât şi din lume.
În această vară evenimentul a purtat numele One World, One Market: Bridging the Gap Between the EU and the USA și a abordat o temă extrem de sensibilă, cea a Parteneriatului Transatlantic de Comerţ şi Investiţii (Transatlantic Trade and Investment Partnership), cunoscut ca TTIP. La proiect au participat 23 de studenţi din 12 ţări de pe trei continente şi au asistat la prelegeri susţinute de specialişti, atât din domeniul academic, cât şi din cel diplomatic sau al mediului de business.
Obiectivul Şcolii de Vară a fost consolidarea cunoştinţelor cursanţilor cu privire la subiectul TTIP, dar şi în domenii precum relaţia dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, diplomaţia economică şi arta negocierii. În cadrul UN Youth Summer School s-a discutat despre încercările dificile la care negocierea pentru acest tratat supune comunitatea internaţională din punct de vedere economic, politic, social sau cultural.
Printre subiectele abordate s-au numărat posibilitatea creării unei pieţi comune globale prin unirea TTIP cu Parteneriatul de Comerţ Transpacific (TPP) şi TiSA (Trades in Services Agreement), problema transparenţei în cadrul negocierilor pentru TTIP sau posibilitatea ca acordul să fie completat cu unul semnat cu China.
UN Youth Summer School este un proiect organizat de Asociaţia Tineretul ONU din România, aflat în acest an la a şasea ediţie.
DESPRE ASOCIAŢIA TINERETUL ONU DIN ROMÂNIA
Asociaţia Tineretul ONU din România (UN Youth Association of Romania) este un ONG format de studenţi, al cărui scop principal este să promoveze valorile Organizaţiei Naţiunilor Unite în rândul tinerilor români, societăţii româneşti, comunităţii regionale şi internaţionale.