Un volum inedit al poetului George Țărnea este publicat postum și prezentat în premieră, pe 10 noiembrie, la Simbio-Event Space

0

Poetul George Țărnea ar fi împlinit anul acesta 70 de ani

Pe 10 noiembrie 2015, când poetul George Țărnea ar fi împlinit 70 de ani, un volum inedit, conținând un poem descoperit postum de fiul său, intitulat „Cu privire la iubire”, este publicat în premieră și prezentat publicului. Evenimentul are loc la Simbio – Event Space și este dublat de vernisajul expoziției „Manuscris – George Țărnea la 70”. Expoziția reunește manuscrise din carnetele lui George Țărnea prezentate pentru prima dată publicului, față în față cu fotografii realizate de Andrei Țărnea, fiul poetului, selectate pentru a corespunde stărilor poetice.

George Tarnea_

Un text „contemporan și dureros”, volumul „Cu privire la iubire” de George Țărnea este un manifest pentru renunțarea la ură, minciună, teroare, trufie sau nimicnicie într-o lume care are, din ce în ce mai mult, nevoie de iubire. „George Țărnea a lucrat între anii 1995 și 1996 la proiectul unei cărți olografe dedicate unui poem original. Între manuscrisele sale am găsit atât textul cules al poemului cât și strofele olografe și macheta cărții realizată de mână. Pentru celebrarea a șaptezeci de ani de la nașterea sa am ales să dăm cititorilor lui George și iubitorilor de poezie acest text contemporan și dureros. Sunt 50 de strofe despre care George a scris în Colofonul volumului că «pot fi ale oricui socoteşte că fără a urî minciuna, linguşeala, prefăcătoria, obedienţa, teroarea, promiscuitatea, prostia, trufia, zgârcenia, răutatea, nimicnicia nu se poate trăi în, prin, şi întru Iubire»”, povestește Andrei Țărnea, fiul poetului.

Urăsc iubirea din oficiu Şi dogma fără postament, Miresele de sacrificiu, Şi gloria prin testament./ Urăsc lichelele spălate, Şi sfinţii foarte urduroşi, Convenienţa din palate, Şi picoteala în galoşi. / Urăsc ochioşii cu simbrie, Care pretind c-ar fi turişti, Şi berzele intrate-n vrie, Şi anarhiştii futurişti./ Urăsc tîmpenia gregară Dintr-un slogan agitator, Şi trenul fără nici o gară, Şi şansa de–a muri dator.”, sunt patru dintre cele 50 de strofe ale poemului „Cu privire la Iubire” de George Țărnea.

Volumul „Cu privire la Iubire” apare într-o ediție limitată de 170 exemplare, dintre care 70 numerotate, într-o formulă grafică realizată de Maia Manolescu pornind de la macheta autorului.  „Cu privire la iubire” poate fi citit integral de publicul larg și online, pe site-ul dedicat poetului, http://www.george-tarnea.ro/, la acest link.

Expoziția „Manuscris – George Țărnea la 70”, cu acces gratuit, este deschisă publicului până la data de 30 noiembrie.

George Țărnea a debutat în anii ’60, prima sa colecție de poezie fiind publicată în anul 1972, în „Literatorul”. A fost distins cu numeroase premii pentru poezie în țară și în străinătate, printre care și prestioasa distincție italiană Premio Capri, în anul 1991. Din 1972, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor. A publicat 26 de volume de poezie. Poeziile sale au fost traduse și publicate și în limba italiană, în revista „Pagine”. A avut, de asemenea, o activitate jurnalistică intensă în anii ’70, și apoi, după 1989, în presa locală și națională și a colaborat cu Televiziunea Română și cu Radioul Național. A fost director artistic a numeroase festivaluri și concursuri artistice. A publicat constant în cele mai importante reviste culturale românești, printre care „România Literară”, „Convorbiri Literare”, „Orizont”, „Timpul” și „Cuvântul”. S-a stins din viață la 2 mai 2003, la București.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează