Un spectacol interactiv cu Maia Morgenstern la unteatru open-air în 16, 17 și 18 august

0

Prin pădure cu Maia” la unteatru open-air pe 16, 17, 18 august 2022

Ieși din labirintul pierderilor printr-un spectacol interactiv cu Maia Morgenstern și descoperă o nouă respirație colectivă. „Prin Pădure cu Maia” te invită să contribui la redarea fațetelor pierderii din spectacol și să trimiți povestea ta pe lostinterferences.eu.

Am pierdut obiecte.

Am pierdut informație.

Am pierdut prieteni.

Am pierdut oameni dragi.

Pierdem speranțe, celule, memorie și, uneori, simțim că pierdem viitorul.

Ne pierdem.

Când pierdem ceva, uneori devenim disperați, uneori devenim singuri, ne izolăm.

Am vrut să știm cum s-au simțit oamenii când au pierdut ceva. Am colectat povești, experiențe exprimate în scris, desene, fotografii, clipuri video/audio și am construit Prin pădure cu Maia”/Lost Interferences (Interferențe pierdute).

Prin pădure cu Maia” este un spectacol performativ cu Maia Morgenstern, parte din proiectul Lost Interferences pe care îl vezi la unteatru open-air (în Grădina Casei Universitarilor) pe 16, 17 și 18 august, începând cu ora 20:00.

Seria de spectacole destăinuie experiențe personale ale pierderii trăite de artiștii din proiect, cât și experiențe ale pierderii împărtășite în interviuri în anul 2021 sau colectate prin lostinterferences.eu.

În cadrul performance-ului, Constantin Basica va concerta de la Stanford California pe o partitură compusă de el însuși pentru trei piane și live electronics, fiind însoțit de Romeo Cornelius, contratenor. Compoziția muzicală este algoritmică și folosește AI live pentru generarea de sunet.

Spectacolul se bucură și de o participare video extraordinară a Irinei Margareta Nistor.

Un spectacol care te invită să contribui la redarea fațetelor pierderii

Pe lostinterferences.eu poți scrie sau povesti experiența ta de pierdere și un algoritm îi va asocia o compoziție muzicală dezvoltată alogoritmic de Basica.

Prin pădure cu Maia”, arta telematică este chemată să vindece, în mod tehnologic, pierderea corpului nostru, pierderea simțurilor, pierderea sensului, într-un format hibrid, telematic. Prin conectarea la Lost interferences, pe care nu le-am auzit niciodată, în viețile noastre, și în toate posibilitățile pierdute, publicul se va alătura performerilor în a da sens lucrurilor pierdute. Miza este că prin conștientizarea pierderii ne vom vindeca și împreună printr-un corp conectat digital, vom descoperi un sine colectiv.

Detalii în evenimentul de pe Facebook. Biletele se pot achiziționa de pe unteatru.ro.

Compoziție: Constantin Basica

cu: Maia Morgenstern și Romeo Cornelius, Constantin Basica, IrinaMargareta Nistor

Regizor mixare realități: Alexandru Berceanu

Instrumente Deep Learning: Prateek Verma

Costume: Eugen Lazea

Grafică și Video: Alexandru Ponoran

Instrumente web: Grigore Burloiu

Documentare foto video: Andrei Gîndac

Sonorizare: Sorin Grigoreanu

Suport tehnic: Paradigma

Transmisie și video live: Tănase Dumitru

Durată spectacol: 100 de minute

Mai multe informații pe lostinterferences.eu, pe pagina de Facebook sau pe mail, la teatru2.0@gmail.com.

————

Produs de Proiect 2 – o inițiativă culturală a asociației Teatru 2.0.

Parteneri: unteatru, Center for Computer Research in Music and Acoustics Stanford (CCRMA), UNATC IL Caragiale București, Centrul CINETic.

Co-finanțat AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Lost Interferences a avut premiera în cadrul festivalului Ars Electronica în 2021. Parteneri la producția 2021 a spectacolului și a instalației: Rezidența BRD Scena9 și Reactor-Cluj.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.