Un program de leadership pentru liceeni: ACADEMIA LUPTĂTORI PENTRU LIBERTATE

0

La data de 21 februarie 2015 începe Academia Luptători pentru Libertate, un program de leadership pentru tinerii din liceele bucureștene, lansat de Asociația eLiberare. Programul este gratuit și va avea loc în București în perioada februarie-noiembrie 2015, la sediul Asociației eLiberare din Strada Rasaritului, nr. 51, apt. 2, sector 6, București.

 FFA---Logo-Design

La acest program se pot înscrie elevii din clasele 9-11 de orice profil, din liceele bucureștene. Termenul limită pentru înscrieri este 13 februarie 2015. Numărul total de locuri disponibile este 25.

Academia constă în 10 sesiuni desfășurate pe durata a 10 luni. Sesiunile de formare precum și activitațile practice vor fi ținute în a treia sâmbătă din fiecare lună, în intervalul orar 11-16.

Sharable Graphic - 2

Obiectivul acestui program este de a echipa elevii de liceu cu aptitudini personale într-un mediu distractiv, creativ și interactiv pentru ca ei sa devină lideri în comunitățile lor și să-și folosească ideile pentru a implementa propriile proiecte comunitare. Proiectele pot fi în diverse domenii, în funcție de pasiunile și interesele elevilor, iar scopul lor comun este acela de a conștientiza societatea, prin diverse forme și canale, de problema traficului de persoane.

Pentru mai multe informații despre calendarul training-urilor, curriculum, obligații de participare și beneficii, consultați pagina: www.eliberare.com/academia

eLiberare este o organizație non-guvernamentală, stabilită în București în 2013 cu misiunea de a preveni traficul de persoane și exploatarea sexuală în România. Activitatea ONG-ului are în vedere patru direcții de intervenție în lupta antitrafic: creștere a conștientizării, trainiguri de prevenire, asistare în restaurare și dezvoltare de rețele.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează