Ultimul weekend eXplore dance festival #9

0

După trei săptămâni intense, cu spectacole variate susținute de unii dintre cei mai reputați coregrafi și performeri ai momentului, master class-uri și programe pentru copii, tineri și familie, eXplore dance festival #9 se încheie weekend-ul acesta. Programul de sâmbătă, 25 octombrie și duminică, 26 octombrie nu trebuie ratate, fie că sunteți pasionați de dans, performance, teatru sau film, fie pentru pentru că vreți să petreceți momente de relaxare, pline de creativitate, alături de cei dragi.

stage and playground_poster

PROGRAM 25 & 26 OCTOMBRIE 2014

ATELIER ÎN FAȚA BLOCULUI, Vlad Tomei & Mihai Gheorghe (RO)

jocuri ale generației cu cheia la gât / pentru copii și părinți de toate vârstele

25.10 & 26.10 / 10:00 – 12:30 / WASP

Vă mai aduceți aminte de 1, 2, 3 la perete stai, Elasticul, sau Capra? În cadrul acestor ateliere cei mari vor avea ocazia de a călători înapoi în timp în perioada copilăriei, în timp ce îi vor asista sau vor participa activ alături de cei mici la (re)descoperirea unei frânturi de folclor urban românesc, în peisajul unei zone post-industriale din București. Fiecare joc are „cartolina” lui individuală, astfel încât vor putea fi scoase şi luate afară, la joacă.

ATELIER DE DANS & PERFORMANCE, Colette Sadler (UK)

pentru copii între 5-10 ani

25.10.2014 / 17:00 – 19:00 / WASP

De-a lungul întregii săptămâni, copiii care participă la acest atelier învață cum pot crea sincuri un material de spectacol, în jurul unor cerințe și stimuli legați tema unei fantome dansatoare, ce se plimbă din loc în loc, din obiect în obiect, din om în om, căutând un loc în care să poposească. Care e următorul loc în care va ateriza fantoma noastră?

CRITICAL PRACTICE dezbatere publică cu tema: Practicile performative actuale, includerea performerilor non-profesioniști în spectacole și publicul tânăr

acces general

25.10.2014 / 17:00 – 19:00 / WASP

Cât de fină este granița dintre performeri profesioniști și non-profesioniști? Cum afectează includerea lor în spectacole calitatea finală a acestora? Cum ar trebui să privim dansul contemporan și performance-ul în 2014 și cum ar trebui să-l explicăm celei mai tinere categorii de public? O dezbatere necesară și de actualitate, la care participă Astrid Kaminski (DE) — jurnalist de dans, Xandra Popescu — scriitor, artist, autor al spectacolului Produse Domestice, Laura Ștefănuț — jurnalist, Andreea Căpitănescu, curator eXplore dance festival și WASP — Working Art Space and Production.

PROIECȚII DE FILME DE DANS selecție Cinedans Film Festival Point Taken 3

acces general

25.10.2014 / 18:00 – 19:00 / WASP

One Man Without A Cause — Regia: Arno Dierick, Coregrafia: Emio Greco & Pieter C. Scholten

Egon — Regia: Michiel Van Jaarsveld, Coregrafia: Thom Stuar

Harvest — Regia: Chaja Hertog & Nir Nadler, Coregrafia: Aitana Cordero Vico

Whats Unfolding — Regia: Leendert Pot, Coregrafia: Hillary Blake Firestone

Off Ground — Regia: Boudewijn Koole, Coregrafia: Jakop Ahlbo

PRODUSE DOMESTICE, Ioana Păun/Xandra Popescu (RO)

teatru / 18+ / 90’

25.10.2014 / 19:30 / WASP

După o premieră răsunătoare, aceasta este ultima reprezentație a piesei în cadrul eXplore dance festival #9. Precum multe alte filipineze, Joy vine să lucreze în România nevoită să își susțină familia de acasă. Agenția intermediară o plasează ca bonă pentru cei doi copii ai unei familii bogate. Deși îi este dor de fiica ei, Joy se simte bine când muncește și își admiră angajatorii. Recunoscătoare că și-a găsit un post bun, ea își depășește uneori îndatoririle și gătește sau curăță în casă. Curând Joy își va da seama ca că a intrat într-o capcană domestică. Ceea ce a început ca o favoare acordată angajatorilor îi este acum pretins în mod imperativ. Treptat, Joy devine, sclava familiei. Această poveste pornește de la un caz real.

Vezi teaser: http://www.youtube.com/watch?v=hcIa4_k_UM4

GHOST (A REAL CARTOON), Colette Sadler (UK)

premieră / producție de dans cu copii / pentru copii și părinți de toate vârstele

26.10.2014 / 19:00 – 20:00 / WASP

Cum ar arăta pereții camerei tale, sau pantofii, dacă brusc ar începe să vorbească? Care este diferența dintre vietăți și obiecte? De exemplu, pentru tine, ce deosebește asfaltul de pozele din cărțile cu povești? Poate sună banal, dar există culturi care cred că toate lucrurile din lume sunt vii și au o minte a lor. Prin acest workshop supunem această idee la un test. Aici intră în scenă fantoma noastră.

Nu e o fantomă obișnuită, e o fantomă dansatoare. Nu are casă sau corp, așa că se plimbă din loc în loc, din obiect în obiect, din om în om, căutând un loc în care să poposească. E atât de ușoară încât se mișcă foarte repede și poate intra în obiecte în orice moment, dându-le viață, mișcându-le și făcându-le să vorbească cu voci care mai de care mai amuzante și mai ciudate. Care e următorul loc în care va ateriza? Aici începe spectacolul…

Născută în 1974, Colette Sadler este un coregraf și dansator scoțian de renume internațional, ce abordează divertismentul cu umor prin prisma dansului post-modern. Crează lucrări dedicate copiilor din 2011 și, de asemenea, predă, susține dezbateri și scrie despre activitatea ei într-o multitudine de contexte, inclusiv la HZT Berlin (unde predă cursuri la nivel de licență) și la RSAMD Glasgow.

Atelierele și filmele din cadrul eXplore dance festival au intrarea gratuită.

Rezervări de bilete la spectacolul Produse Domestice: office@exploredancefestival.

Programul complet al festivalului este disponibil la: http://exploredancefestival.ro/2014-3/program-2014/?lang=ro

Informații utile: http://exploredancefestival.ro/practical-info/?lang=ro

Producători: Asociația 4Culture şi WASP Working Art Space and Production.

Proiect cultural finanţat de: AFCN Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti ARCUB, prin Programul Cultural București 555 și Institutul Cultural Român.

Cu sprijinul: Institutul Goethe București, INTPA, Muzeul Național de Artă Contemporană, Ambasada Israelului în Bucureşti.

Parteneri media: 121.ro, Art Act Magazine, Art Clue, Art Out, B365, Ceaşca de Cultură, Citadinul, Cooperativa Urbană, Decât O Revistă, Designist, Feeder, Getlokal, Gingergroup, înFestival, Modernism, nicecream.fm, Orașul Meu, Postmodern, sub25, The Institute, Think Outside The Box, Veioza Arte, Weart, Zeppelin, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează