Ultimele zile în care te poți înscrie la Think Leadership. Experiență de leadership pentru 120 de participanți în perioada 11-12 iunie

0

În acest weekend, pe 11-12 iunie 2016, la sediul UniCredit Bank din Bucureşti are loc Think Leadership. Evenimentul este adresat profesioniştilor cu 4-7 ani experienţă în vânzări, marketing, finanţe, logistică şi IT, care cred în învăţarea continuă și importanța unei dezvoltări continue personale și profesionale.

DSC_5619

Think Leadership se desfăşoară pe parcursul a două zile, pe 11-12 iunie, oferind participanților posibilitatea de a interacţiona cu oameni cu o experienţă remarcabilă de leadership, dispuşi să împărtăşească din provocările lor.

Ediția din acest an are ca temă principală conceptul de “Gamification” prin folosirea elementelor şi a regulilor de joc în contexte de business. Sesiunile de traininguri ce vor avea loc în cadrul evenimentului urmăresc îmbunătățirea și dezvoltarea competențelor prin intermediul activităților practice și al exercițiilor la care vor lua parte cei prezenți:

• First Time Manager susținută de Adela Iepure, Senior Consulting Associate, Human Invest- Prima poziție de conducere este una dintre cele mai provocatoare și critice tranziții de carieră. Acești specialiști excelează în ceea ce privește abilitățile de implementare, dar de cele mai multe ori întâmpină provocări ca manageri, pentru că nu au metodele și competențele necesare pentru a reuși. Această sesiune le oferă celor care sunt pentru prima oară într-o poziție managerială prezentându-le competențele esențiale de care au nevoie pentru a avea un start de impact în noua poziție.

• The Power of Play susținută de Diana Rosetka, Managing Parner Equatorial – În cadrul acestei sesiuni participanții vor descoperi care sunt primele cinci abilități de care vom avea nevoie în ceea ce economistii numesc „A patra Revoluție Industrială”: rezolvarea problemelor complexe, gândirea critică, creativitatea, managementul oamenilor, coordonarea.

• Fresh Biz susținută de Marius Blăjut, Project Manager, Universum – Într-o lume a business-ului care se schimbă în fiecare zi, unde suntem constranși să facem cât mai multe cu cât mai puține resurse, este vital să lucrăm cât mai smart: colaborativ, creativ și conștiincios. Leadership-ul nu mai este despre control, ci mai degrabă despre a influența gândirea celor din jur! FreshBiz duce învățarea bazată pe joc la un alt nivel, fiind o experiență puternică si distractivă care va schimba modul în care gândești și actionezi, oferind un refresh în ceea ce înseamnă colaborarea, creativitatea și leadership-ul.

• F*cking Motivation susținută de Ana Silivaș, Universitatea Alternativă este un workshop în care aflăm împreună ce înseamnă motivația pentru fiecare, care sunt factorii care ne influentează motivația, cum trăim motivația, ce ne face să ne pierdem motivația și cum o putem susține pe parcus. Sesiunea va răspunde la întrebarea “Ce este de fapt motivația?” pentru că e destul de clar că ne afectează mult viețile, proiectele, relațiile, obiceurile etc.

Evenimentul va reuni 120 de profesionişti, iar cei interesaţi se pot înscrie gratuit până pe 7 iunie pe www.hipo.ro/thinkleadership În cadrul evenimentului participanții vor învăța cum să devină lideri autentici, cum să conducă și să comunice cu echipa pentru a trece de la performanța individuală la performanța de grup.
Printre companiile partenere la ediţia Think Leadership 2016 amintim: L’Oréal România, UniCredit Bank, Société Générale European Business Services (SG EBS), Ericsson, Equatorial, Human Invest, Maastricht School of Management Romania, Self Trust Academy, Universum Events.

Mai multe informaţii despre agenda evenimentului şi modalitatea de înscriere pot fi obţinute accesând site-ul www.hipo.ro/thinkleadership

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie de consultanță în domeniul resurselor umane, specializată în dezvoltarea de soluții de recrutare și employer branding.
Având o experiență de 10 ani, Catalyst Solutions adaugă valoare clienților și candidaților cu fiecare dintre proiectele sale: Angajatori de TOP (cel mai mare târg de carieră din Romania organizat bianual în București, Timișoara), www.HiPo.ro – singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare, Top Talents Romania (proiect ce identifică în fiecare an cei mai valoroși 300 de tineri absolvenți la nivel național), Consulting Days (cuprinde o serie de conferințe dedicate celor interesați de audit, taxe, contabilitate, legal și IT&C), Ghidul Angajatorilor (publicație de orientare în carieră adresată studenților și masteranziilor din domeniul economic și tehnic distribuită în cele mai importante centre universitare din țară), DevTalks (proiectul reunește 1000 de developeri & profesioniști IT pasionați de zonele web, online, cloud computing și big data) Târgul Virtual pentru Absolvenți și Angajatori de TOP Virtual.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează