Ultimele zile de înscriere la atelierele Scrie despre tine

0
Mai sunt 4 locuri si 6 zile in care ii puteti contacta pe trainerii Scrie despre tine pentru o noua grupa care vrea sa isi documenteze propriile experiente prin tehnici de scris si de teatru. Primul modul dureaza o luna, are un program flexibil si adaptabil programului de vara, si va asteapta cu exercitii prin care o sa invatati sa observati mai atent contextul in care traiti, sa va povestiti intamplarile, sa intelegeti mai bine ce tip de reactii aveti, si sa scrieti câteva scene simple pentru teatru. De asemenea veti afla din povestile celor din jur ca indiferent de problema, obsesie, timiditate sau anxietate, ”nu vi se intampla numai voua”. Veti rade mult, garantat, si veti descoperi cu uimire cati oameni interesanti existau in jurul vostru in timp ce voi erati concentrati numai pe problemele voastre. Daca va place experienta, va asteptam si la celelalte module, in urma carora puteti scrie o piesa de teatru bazata pe povesti si experiente personale.

Mai multe despre atelier aici:  http://scriescrie.wordpress.com/

Prima intalnire administrativa va avea loc pe 1 august, ora 19:00 la Lente cafe pe Arcului 8, trainerii ii asteapta pe toti cei care s-au inscris deja la atelier dar si pe cei care nu stiu sigur dar sunt curiosi. Daca nu reusiti sa ajungeti pe 1, asteptam mailurile voastre pe scriedespretine@gmail.com pana duminica 5 august. 

”Pe masura ce lucram la atelier am descoperit ca e un lucru impotriva caruia merita sa lupti: toti participantii spuneau „povestea mea nu e suficient de interesanta”, „povestea mea nu merita sa devina o piesa de teatru”, „povestea mea e banala”. Or impresia asta, cred eu, e dictata de marile piese, de marii autori, consideram ca e mai interesanta povestea unuia care a trait la 1800 si despre care a scris Cehov decat povestea noastra. Asa suntem invatati, dar e un lucru care se poate schimba foarte usor. Noi oferim un cadru in care s-avem grija sa nu existe judecati de valoare si sa nu existe niciun fel de chestii d-astea ca „aaa, te-ai facut de ras”. Incercam, tocmai, sa ne dezbracam de toate ezitarile astea. Fa-te de ras, e ok, toti suntem penibili, whatever, stii?” (Vera Ion, trainer, interviu publicat pe IQads, )

” La atelier mă simt în confort, printre prieteni, e bine să fii înconjurat de oameni care au acelaşi scop ca şi tine e ca la începutul facultăţii mă simt motivată şi creativă nu bănuiam că e atât de simplu îmi place când mă reconectez cu mine şi gândurile mele îmi place că au început şă-mi placă iar oamenii pierdusem asta atelierul ăsta m-a făcut să fiu interesată de toate feţele pe care le văd, mi se pare că le cunosc deja dar vreau să le ştiu poveştile, expresiile favorite what makes them tick, am învăţat să comunic din nou mă închisesem în mintea mea acum simt că m-am eliberat am învăţat că şi alţii gândesc tot ca mine, dar nu chiar, deşi pare haos nu mă mai panichez îmi place sentimentul de încredere, am curaj mai mult sunt atentă la cuvintele celorlalţi înainte nu eram încă mai cred că restul mijloacelor de limbaj sunt mai importante, dar trebuie să plece de la cuvinte pe hârtie, cred că o să fie o echipă mişto şi vreau să evoluez în scris abia aştept să scriu.” (C. G., cursantă)

Pentru inscrieri verificati si http://scriescrie.wordpress.com/ateliere-noi/

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează