Ultima sansa la inscriere pentru Scolile-Suporter in editia 2018-2019

0

Până pe 28 februarie, cadrele didactice din toată țara își mai pot înscrie unitățile de învățământ la Ediția Suporterilor 2018-2019 a programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare.

Este ultima șansă, în această ediție, pentru orice grădiniță, școală sau liceu să nu rateze cursa pentru premiile locale și naționale, ca Școală-Suporter, și să ofere elevilor săi o experiență de voluntariat pentru mediu.  Este, de asemenea, o șansă să contribuie la recordurile celei mai active mișcări de tineret care mobilizează comunitățile la colectarea corectă a deșeurilor electrice.

Înscrierea ca Școală-Suporter în Patrula de Reciclare este foarte simplă – unitatea de învățământ trebuie doar să susțină echipa locală predând la reciclare minimum 30 kg de deșeuri electrice (orice aparate electrice sau electronice de casat din gestiune sau aduse de elevi). Solicitarea de preluare a deșeurilor se poate face la scoalasuporter@rorec.org sau la numărul de telefon 0745 143 082.

Prin participarea la programul Patrula de Reciclare, școlile își cresc reputația și impactul în comunitate și consolidează implicarea părinților în activitatea de educație. Profesorii Coordonatori își îmbogățesc credibilitatea ca formatori, devin lideri de opinie și modele în comunitate, sunt elogiaţi la nivel naţional pentru rezultatele de excepţie.

Am asistat zi de zi la formarea acestor elevi într-un mod absolut superb: dezvoltarea unor atitudini frumoase faţă de mediul înconjurător, un colectiv unit, prietenii pe viaţă, învingerea unor temeri, aptitudini sociale desăvârşite! Suporterii au oferit copiilor un exemplu de omenie. Sprijinul lor ne-a oferit încredere în forţele proprii şi ne-a ajutat să câştigăm” spune doamna Ioana Moldovan, Profesorul Coordonator al echipei de la Liceului Tehnologic „Cserey Goga” din Crasna, județul Sălaj.

Aparatele electrice vechi și stricate reprezintă o categorie de deșeuri extrem de periculoasă pentru mediu și pentru oameni. Pentru a evita riscul poluării solului, apei și aerului, Patrula de Reciclare ne reamintește că niciun astfel de obiect nu trebuie să ajungă în natură sau la gropile de gunoi, ci numai la reciclare. Pentru ca acest obicei responsabil să ajungă să fie adoptat de toți românii, este nevoie de un demers susținut de informare, conștientizare și educație. Copiii și dascălii din grădinițele, școlile și liceele din Patrula de Reciclare infuențează deja, cu rezultate tangibile, evoluția comunităților către acest obiectiv.

Ediția Suporterilor (2018-2019) se anunță deja drept una din cele mai de succes ediții ale programului! În primele 4 luni ale ediției în curs, voluntarii au ajutat la colectarea a peste 1.000.000 de kg de deșeuri electrice și vor să stabilească un nou record – să contribuie la colectarea a 100g de DEEE per locuitor al României, până la 31 august 2019. CE înseamnă acest lucru? Ca fiecare cetățean al României să colecteze măcar 5 baterii și să se asigure că ajung la reciclare, cu ajutorul Patrulei, în loc să le arunce la gunoi!

Dar CÂT înseamnă asta? Puțin, față de cât ar trebui să colectăm anual, ca membri ai Uniunii Europene. Însă trebuie să începem de undeva! Numai astfel putem face o diferență și putem învăța cu toții, alături de echipele Patrulei de Reciclare, ce obligații avem, ca cetățeni europeni!

Susținerea Școlilor-Suporter va juca un rol decisiv la desemnarea echipelor locale care vor câștiga premiile naționale. La această ediție, Școlile-Suporter au acces atât la premiile locale, cât și la cele naționale.

www.rorec.ro
www.patruladereciclare.ro
www.facebook.com/patruladereciclare

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.