Ultima lună de vară, întâia lună de porțelan / cursuri de pictură pe porțelan

0

Ultima lună de vară, întâia lună de porțelan, la PrioriTea

Cursuri de pictură pe porțelan cu Cristina Ciobanu

Starea de bine și crearea de frumos se îmbină, în august, iar poveștile prind culoare și imaginația preia controlul la primele cursuri de pictură pe porțelan cu Cristina Ciobanu, organizate la PrioriTea.

În cadrul cursurilor găzduite de PrioriTea, Cristina Ciobanu își folosește talentul și răbdarea pentru a-i îndruma pe pasionații de artă ambientală şi decorativă în conceperea de obiecte delicate, preţioase, şi, mai ales, autentice.

Spiritele creative care îşi doresc să se desprindă de cotidian îşi vor găsi locul într-o casă cu pereţi înalţi şi grădină parfumată, unde vor învăţa despre porţelan, despre pictura înainte şi după glazurarea ceramicii, pigmenţi, gradienţi şi armonia culorilor, despre decalcomanie şi fixarea culorilor prin arderea în cuptorul electric la temperaturi de peste 1000 de grade Celsius.

Curs de pictura pe portelan

Pofta de artă vine creând, astfel că organizatorii pun la dispoziţia cursanţilor pensule, culori şi obiecte de porţelan pe care, la finalul cursului, le vor putea păstra sau oferi în dar unei persoane dragi.

Pentru a pătrunde tainele picturii pe porțelan, pasionații de frumos trebuie să se înscrie în perioada 1-14 august, pe email, la adresa rezervari@prioritea.ro, pentru a fi unul dintre cei 10 cărora le vor fi dezvăluite secretele acestei arte.  Ședințele propriu-zise – 4 ședinte săptămânale cu durata de 2 ore – vor avea loc în perioada 15 august – 15 septembrie. Pasionații de frumos pot opta pentru o ședință (RON 85) sau pentru întregul curs (RON 300).

“Imaginaţia are cuvântul. Uneori ne şopteşte, alteori strigă de-a dreptul. E altruistă, ar face orice să iasă afară, să-i bucure şi pe cei din jurul nostru. Prin cursurile de pictură pe porţelan, mi-am propus să-i susţin pe visătorii creativi să descopere ce forme şi ce culori poartă imaginaţia lor.”, spune Cristina Ciobanu, profesor / artist.

Cine este Cristina Ciobanu?

Absolventă a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, secţia Ceramică, Cristina Ciobanu îşi exprimă pasiunea pentru modelarea materialului ceramic prin intermediul obiectelor de artă decorativă şi al accesoriilor din porţelan create cu sensibilitate şi migală. Artista pictează, modelează şi păşeşte cu gingăşie din real în imaginar, aducând la viaţă ideile jucăuşe cu care se identifică.

***

Despre PrioriTea

Un loc dedicat oamenilor pasionați de frumos și care știu să aprecieze muzica bună și mâncarea delicioasă și rafinată în același timp, PrioriTea a fost deschis la finalul lunii iunie 2013 în București de un grup de tineri entuziaști.

Ce diferențiază PrioriTea? Poate felurile numeroase de limonade disponibile sau faptul că poți servi micul dejun la orice oră din zi sau seară, poate specialitățile culinare deosebite pe care nu te-ai aștepta să le găsești într-o gradină atât de intimă sau poate evenimentele culinare deosebite organizate. Fiecare vizitator a găsit alte motive, dar ne bucură că au revenit pentru și în alte seri sau zile alături de noi, la PrioriTea.

Vă așteptăm în vizită pe str. Romulus nr. 41 în fiecare zi între orele 10 și 22.

Rezervări la 0751.409.485, 031. 421.00.76 sau la rezervari@prioritea.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează