Uber devine una din cele mai ieftine opțiuni de a te deplasa prin București

0

Uber anunță o serie de schimbări pentru a face serviciul mai accesibil pentru cât mai mulți pasageri și soferi parteneri în București și pentru a servi mai bine orașul. Începând de astăzi, marți, 30 august, ora 10:00, uberX și UberSELECT vor avea tarife reduse cu 10, respectiv 30%. Totodată, criteriile de acces pe platformă pentru parteneri au fost modificate, pentru a permite mai multor șoferi să conducă cu Uber, pentru a crește disponibilitatea serviciului și pentru a valorifica un număr cât mai mare de mașini.

????????????????????????????????????

Noul uberX devine una din cele mai ieftine opțiuni de a te deplasa prin București. Pe platformă sunt acceptate mașini în stare bună de până la 15 ani vechime, față de 10 ani inițial – măsura vine în contextul în care parcul auto din România are numeroase autoturisme mai vechi de 10 ani în stare foarte bună, care, acum, pot fi valorificate mai eficient pe platforma Uber. Cei care vor alege uberX, vor putea călători cu mașini ca Dacia Logan, Peugeot 207, Skoda Fabia, Volkswagen Polo sau Renault Clio.

Noile tarife uberX

Tarif de bază: 1,3 Lei/ Tarif pe km: 1,3 Lei / Tarif pe minut: 0,22 Lei

Tarif minim 8 lei/ Taxa de anulare dupa 5 minute: 6 lei

Astfel, prețul unei curse de la Gara de Nord până în complexul studențesc Regie va fi de aproximativ 8 lei, în condiții de trafic normal.

UberSELECT rămâne un serviciu superior, dar mult mai accesibil și cu o disponibilitate de două ori mai mare ca până acum. Noul UberSELECT va avea mașini de până la 10 ani vechime și va include mai multe modele, precum AudiA3, Citroen C4, Dacia Duster sau Ford Focus.

Noile tarife UberSELECT

Tarif de bază 1,65 Lei/ Tarif pe km: 1,65 Lei / Tarif pe minut: 0,28 Lei

Tarif minim 10 lei/ Taxa de anulare dupa 5 minute: 6 lei

Cu noile tarife, o cursă de la Piața Victoriei până la Palatul Parlamentului va fi de aproximativ 11 lei, în condiții de trafic normal.

Aceste schimbări au un obiectiv clar: să deschidă platforma Uber unui public cât mai mare. Noile tarife permit și mai multor oameni să apese un buton și să solicite o cursă ieftină – ne așteptăm ca solicitările pentru serviciile Uber să crească considerabil în următoarele luni, ceea ce va însemna și venituri mai ridicate pentru parteneri. Totodată, schimbăm criteriile de acces pe platformă astfel încât mai mulți șoferi să poată câștiga un venit conducând propria mașina” a spus Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România

În următoarea perioadă, Uber va oferi venituri garantate șoferilor parteneri, pentru a se asigura că tranziția nu este resimțită pe termen scurt. Pe termen mediu și lung, aceste schimbări duc la o creștere a veniturilor șoferilor parteneri – atunci când tarifele scad, mai mulți oameni încep să folosească serviciul.

Tehnologia permite Uber să monitorize în timp real nevoile unui oraș și să își adapteze constant tarifele pentru a încuraja folosirea serviciului și pentru a maximiza veniturile partenerilor.

Despre Uber

Misiunea Uber este să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă – peste tot, pentru toată lumea. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă – cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. Șase ani și peste un miliard de curse mai tarziu, Uber își propune să rezolve o provocare și mai mare: reducerea poluării și a aglomerației urbane, aducând mai mulți oameni în mai puține mașini. Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează