Turul Faptelor Bune – 2.217 kilometri pe bicicletă pentru copiii defavorizați

0

Cătălin Vătămănelu, un ieșean în vârstă de 36 de ani care a pornit în Turul Faptelor Bune pe 29 septembrie, din Iași, pentru a susține copiii din centre sociale care doresc să practice ciclismul, ajunge astăzi la București, după ce a parcurs peste 1.450 de kilometri pe bicicletă.

Cătălin şi-a propus să străbată în total 2.217 kilometri pe bicicletă, în decursul a două săptămâni, pentru a promova integritatea individuală, solidaritatea colectivă şi sportul. Totodată, prin acest efort, vrea să strângă peste 15.000 de lei, sumă care va fi folosită pentru achiziţionarea a 10 echipamente şi a 10 cursuri de ciclism pentru copiii defavorizaţi din centre sociale din Iași.

Turul Faptelor Bune este organizat cu sprijinul companiei de credite de consum Provident Financial România și în parteneriat cu Fundația Comunitară Iași și Bike Mania Iaşi.

Traseul străbatut de Cătălin pe bicicletă până acum este alcătuit din 10 orașe: Botoşani, Suceava, Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Timișoara, Drobeta-Turnu Severin, Craiova și Pitești, iar după București urmează să ajungă la Constanţa, Tulcea, Galaţi, Bacău și Iaşi. Pe parcursul Turului Faptelor Bune, Cătălin Vătămanelu organizează întâlniri cu comunităţile locale din fiecare oraș și cu angajaţii şi agenţii Provident pentru a discuta despre integritate, solidaritate şi sport.

Pe site-ul Fundației Comunitare Iași este disponibilă harta digitală a traseului pe care îl va parcurge Cătălin. Aceasta permite localizarea lui Cătălin pe parcursul celor două săptămâni și cuprinde fotografii si înregistrări video realizate de el cu membrii comunităților din orașele deja traversate. Persoanele care doresc să se alăture cauzei sociale susținute de Cătălin Vătămănelu pot face donații pe site-ul Fundației Comunitare Iași.

Harta Digitala

Despre Cătălin Vătămănelu

Cătălin Vătămănelu are 36 de ani și este unul dintre managerii de operațiuni al companiei de credite de consum Provident Financial România, fiind responsabil de partea de nord-est a țării. Cătălin are 36 de ani, este căsătorit și are un băiețel de 3 ani.

Cătălin s-a implicat în numeroase acţiuni sociale organizate în comunitatea ieșeană, dintre care cea mai cunoscută este Swimathon unde, trei ani consecutiv, a strâns donaţii importante pentru copiii din centre sociale. De exemplu, în ediția din 2014, echipa condusă de Cătălin a înotat cele mai multe ture de bazin, respectiv 69, și a strâns cea mai mare sumă din donații, peste 13.000 de lei, pentru proiectul Căsuța dintre Coline.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează