Turneul Va place tango? la Castelul Peles si Palatul Mogosoaia

0

Tango…pasiune la palat

Pentru prima dată tango-ul, genul emblematic argentinian, pătrunde în spaţiile încărcate de istorie ale Castelului Peles şi Palatului  Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Cu ocazia ediţiei a II a a Turneului Naţional “Vă place Tango?”, violoncelistul Răzvan Suma, alături de: Analia Selis, voce şi Julio Santillán, chitarist şi compozitor vor concerta sâmbătă 30 mai, ora 16, la Sinaia, în cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii şi duminică 31 mai ora 12 în închiderea ediţiei a IV a a Mogoşoaia ClasicFest. 

IMG_3248

„Vă place Tango?” – 2015, aduce o noutate conceptuală turneului: pe lângă aranjamentul inedit pentru violoncel, chitară şi voce, repertoriul a fost extins pentru a cuprinde alături de piese celebre semnate de cei mai cunoscuţi compozitori ai genului – Astor Piazzolla, Carlos Gardel şi Sebastián Piana -interpretate în stilul tradiţional original, creaţii compuse de Julio Santillán şi o serie de tangouri din repertoriul de gen românesc.

Cei trei muzicieni sunt nume bine cunoscute pe scenele româneşti şi internaţionale. VioloncelistulRăzvan Suma, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, a susţinut sute de recitaluri şi concerte în România şi în străinătate. A evoluat, alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, în săli prestigioase ca Auditorio Nacional de Madrid şi Teatro Colon din Buenos Aires şi a colaborat cu nume sonore ale scenei artistice internaţionale: Maxim Vengerov, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.

            Originară din Argentina, Analia Selis a devenit în ultimii ani una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci exotice din peisajul muzical românesc. A fost invitată să deschidă evenimente muzicale de înaltă ţinută artistică – concertele susţinute în România de Buena Vista Social Club, Juanes, Natalie Imbruglia, Septeto Nacional de Cuba. Analia este cunoscută publicului din România mai ales pentru promovarea inspirată, adesea cu elemente de scenografie autentică, a muzicii din ţara ei natală, Argentina.

            Compozitor, chitarist şi orchestrator argentinian, Julio Santillán a înregistrat peste 40 de CD-uri cu muzicieni din întreaga lume. A început studiile muzicale în Argentina pentru a le continua ulterior la Berklee College of Music din Boston (Statele Unite). A lucrat, ca orchestrator şi compozitor, pentru spectacole de teatru, filme, înregistrări şi concerte live ale unor artişti de primă mărime din SUA şi Europa. În abordările sale componistice, combină elemente ale muzicii tradiţionale argentiniene cu jazz şi muzică clasică.

Pentru mai multe detalii despre turneul naţional „Vă place Tango?” – consultaţi pagina www.razvansuma.com, dar şi site-urile: http://mogosoaiaclasicfest.wordpress.com/ şi http://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com

Accesul la Castelul Peleş se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută completând un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-iii-editia-a-v-a/

Organizatori Mogoşoaia ClasicFest: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio România Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Organizatori Stagiunea Sunetul Muzicii: ExcesMusic, Muzeul Naţional Peleş şi Radio România Cultural.

Parteneri Stagiunea Sunetul Muzicii: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Asociaţia Cultural – Sportivă Pro Valores.

Parteneri media: Radio Romania Muzical, Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Onlinegallery.ro, Calendar evenimente, SensoTV, Ziarul Metropolis, Bucureşteni.ro, Best Event.

Producători turneu : Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală „Analia Selis”

Co-producător turneu: Radio România Regional

Eveniment susţinut de Sensiblu

Partener official turneu: BMW

Proiect cofinanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România

Transportatori oficiali turneu: Air France şi KLM

Parteneri media turneu:

Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Orchestrele şi Corurile Radio România, TVR 2, România Liberă, Caţavencii, România TV, Hotnews.ro, Şapte Seri, Business Review, Revista Cariere, Forbes România, Ziarul Metropolis, 9 AM News, Kudika, Garbo, Urbo.ro, Media Trust.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează