Trupe, ateliere şi dezbateri

0

Târgul de carte urban BookLand aduce la AFI Palace Cotroceni în perioada 15-17 aprilie cele mai populare trupe româneşti, ateliere de lucru şi sesiuni de dezbateri.

Astfel, Les Elephants Bizarres vor fi prezenţi pe scena BookLand în seara de sâmbătă, începând cu ora 23:40 şi vor cânta până după miezul nopţii. Trupa Les Elephants Bizarres a debutat în toamna anului 2008, reunindu-i pe Cătălin Rădoi (Proka) – chitara electrică şi voce, Mihai Marin – bass şi voce, Ştefan Matei – voce, Claudiu Ştirbei – tobe şi Nicolae Cazacu (Nae) la synth. Anul 2009 pare să fi fost însă anul elefantului: Les Elephants Bizarres au cântat în deschiderea mai multor concerte susţinute în Capitala de trupe precum We Have Band (Marea Britanie), The Haunts (Marea Britanie), A-LIX (Argentina/Franta), Asleep In The Park (Austria). Tot în 2009 elefanţii au tropăit pe scena celui mai important festival din România, cântând în deschidere pentru Motorhead şi Moby la B’ESTFEST. Trupa nu a lipsit nici de la Stufstock, Funk Rock Hotel şi Underlondon. Două dintre piesele trupei s-au poziţionat foarte bine în topurile radio. “Hello says the devil” a ajuns pe locul 1 la City Fm, în topul celor mai bune piese româneşti, iar “Have No Fear” a ajuns pe 2 în topul internaţional la Radio Guerilla, fiind difuzat în heavy-rotation timp de nouă săptămâni.“The Boys” este al treilea single de pe albumul “Hello” al trupei Les Elephants Bizarres.

Tot la BookLand vizitatorii pot participa şi la un “curs” de legătorie a cărţilor susţinut de Atelierul de Carte. Astfel, sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 20.00, pe scena Cinnabon, Răzvan Supuran va arăta paşii cei mai simpli prin care se realizează hârtia, tiparul şi legătoria manuale. Legătura japoneză predată la workshop este una dintre tipurile de legături manuale de bază. Răzvan este de părere că meşteşugul se învaţă şi se poartă mai departe. Aşa a început Atelierul de Carte. “O idee s-a continuat cu o alta, o mână a venit în ajutorul celeilalte şi primele hârtii au început să apară: născute din vegetale sau renăscute din surorile lor reciclate. Cu respect, cu răbdare, cu bucurie. Prin facerea de hârtie manuală.”, mărturiseşte Răzvan. Proiectul a fost demarat în 2002 pentru revitalizarea şi conservarea unui meşteşug ce a făcut posibilă universalizarea culturii.

Tot sâmbătă, începând cu ora 13.30, editura Rentrop&Straton îi invită pe iubitorii de carte la dezbaterea intitulată “De la print la digital. Care este drumul corect?”, în prezenţa moderatorului Florin Câmpeanu, General Manager Rentrop&Straton, Radu Dimitriu, General Manager C.H. Beck, Ovidiu Tutomir, CPO Wolters Kluwer, Nicolae Cârstea, General Manager Universul Juridic, Dr. Andrei Savescu, Coordonator Juridice.ro şi Zoltan Tussai, General Manager Optical Disc Solutions.

BookLand aduce şi alte noutăţi pe care le vom anunţa în curând.

Toate informaţiile vor fi actualizate pe website www.book-land.ro.

––

Printre editurile şi expozanţii care s-au înscris deja sau doresc să se asocieze cu BookLand se regăsesc: Adevarul Holding, Asab, Asociatia Pentru Reflectie si Rationament –ARR,  Bookbyte, Buybooks, Cartile Editurii Tango, Casa Bebedream, Casa de Editura Viata si Sanatate, CD Press, Corint, Cartea Romaneasca, Corint Junior, Decat o revista, Didactica Publishing House, Discovery, Editura Economica, Evolio, Editura Militara, Eurodidactica, Editura Patriarhiei Romane, Electrecord, Elefant.ro, Galaxia Gutenberg, GBV.ro, Hasefer, Herald, Intuitext, Inovativ Printing, Ibu Publishing, Jurnalul National, Karpaty Music, Leda, Logic Games, Litera International,  Librarie.net, Liga Bibliei, Muzeul Cotroceni, Multicart Distributie, Editura Marcela Penes, Monitorul Oficial, Niche Records, Nemira,  Polirom, Prut, Publicatiile Flacara, Rentrop & Straton, Shambala, Stand Agentie Difuzare Carte, Sapnaa Art, Scripta – Frazi, Taj, Teora, Smart Box Management, Universul Juridic & Wolters Kluwer, Virtual Library, Quantax, Z Spot Media.

Parteneri media BookLand: Observator Cultural, Femeia de azi, Femeia, 9AM, Kudika, Am doar 18 ani.ro, 121.ro, RFI, Sapte seri, Revista 22,  Teen Press, Agerpres, eva.ro, 18:01, Lume Buna, Cronica Romana, Zile si Nopti, Smart FM, FOX Magazine, Romania Pozitiva, Travel Mix, Shopping Report,  TVR 3, National FM, Radar de media, Pro FM, Realitatea TV, Realitatea FM, The Money Channel, TLC, AXN, National Geographic Wild, Publicatiile Flacara, Decat o revista, calificativ.ro, studentie.ro, BizCampus, Cariere, daciccool.ro, Promo Afaceri, Kamikaze, Popcorn.

Susţinători BookLand: The Club of Serial Readers, Romania din Diaspora, Reteaua literara, BOOKiseala, Destin valah, Bucurestii vechi si noi, Rentrop&Straton, Bookmark Project.

Partener strategic BookLand: AFI Palace Cotroceni Mega Fun

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează