Trupa de punk acustic folcloric medieval transilvanean, Ad Hoc, pregateste o noua premiera in randul muzicii de gen

0

Ad Hoc

lansare single + videoclip 360: „Furtuna II”

ad-hoc-photo-cover-furtuna-ii

Trupa de punk acustic folcloric medieval transilvănean, Ad Hoc, pregătește o nouă premieră în rândul muzicii de gen, lansarea primului videoclip 360 de grade al noului single „Furtuna II”. Evenimentul va avea loc în data de 27 octombrie 2016 la Club Fabrica din București, începând cu ora 20:00.

Videoclipul este realizat de către Spice Media Production & 360 Pro Team, iar filmările au fost făcute în parcul natural Grădina Zmeilor din județul Sălaj, un loc plin de legende, tradiții și mister. Melodia „Furtuna II” face parte din coloana sonoră compusă de trupa Ad Hoc, pentru un spectacol de proporții în România, la care au participat peste 100 de actori. Spectacolul este conceput de Liviu Pancu, actor și regizor la Teatrul Național din Târgu Mureș.

Corbu: „În Furtuna II este vorba despre o stare interioară ancestrală pe care o facem vizibilă în exterior printr-o filmare interactivă de 360 de grade. Prin tehnologia modernă oferim o experiență neobișnuită, prin care cel ce vizionează clipul poate să se uite în toate direcțiile surprinse de camera de filmat, iar prin ideea melodiei transpusă în versuri și muzică, oferim un alt fel de „călătorie de 360 de grade”, dar că de data asta folosim mintea pentru o căutare interioară.”

Pe întreaga durată a evenimentului var fi proiecții video pregătite de Andrada Băleanu și alte momente surpriză.

În deschidere e invitat artistul TrickSodus Da Muv, ce va prezinta conceptul mitologic de bătălie cosmică dintre Lumină si Întuneric „Eterna Lupta”, o împletire artă-manifest cu sunete atmosferice și dans.

„Eterna Luptă” vă invită într-o călătorie sonică, motrică si vizuală de cunoaștere și explorare a propriei Luminii și de investigare a propriului Întuneric. Sunetul didgeridoo-ului în frecvențe sacre ne va aduce aminte de marea putere ce stă în conectarea cu Mama Pământ și va genera un dialog suflet – trup exprimat scenic de Sampradana și Sveta Bird (dans freestlye, solo & contact impro).

Eveinmentul începe la ora 20:00, iar prețul biletului cumpărat în avans este de 15 lei și 20 de lei la intrare. Biletele se pot achiziționa prin rețeaua iaBilet.ro.

Eveniment facebook:

https://www.facebook.com/events/693641554117945/

Teaser Furtuna II (videoclip 360 de grade):

https://www.youtube.com/watch?v=p9raRVCJMEg

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează