„Trei zile până la Crăciun”, filmul lui Radu Gabrea vine în București

0

TREI ZILE PÂNĂ LA CRĂCIUN, DE RADU GABREA, DIN 14 DECEMBRIE, ÎN CINEMATOGRAFE

ÎN DATA DE 14 DECEMBRIE 2012, LA CINEMA STUDIO DIN BUCUREȘTI, va avea loc premiera națională a celui mai recent film în regia domnului Radu Gabrea, docu-drama TREI ZILE PÂNĂ LA CRĂCIUN, o cronică detaliată, bazată pe mărturii, documente, reconstituiri şi imagini de arhivă, a ultimelor trei zile ale cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu înainte de executarea lor în ziua de Crăciun a anului 1989: în ultima sa noapte ca stăpân absolut al ţării, Nicolae Ceauşescu rămâne în sediul Partidului Comunist, pentru a coordona represiunea. Nu doarme mai mult de trei ore. Dimineaţa, pe 22 decembrie, de teamă să nu fie linşat de mulţimea care forţează intrarea în clădire, Ceauşescu acceptă să fie evacuat cu elicopterul. Odată ridicat în aer, devine însă prizonier al celui pe care tocmai îl numise la comanda Armatei, generalul Stănculescu… Fuga în necunoscut se termină pe 25 Decembrie la orele 14, într-o cazarmă din Târgoviște.

Cele două roluri principale sunt interpretate de Constantin Cojocaru și Victoria Cociaș (totodată și producătoarea filmului). Alături de ei, din distribuție mai fac parte Costel Caşcaval, Mircea Rusu, Ion Grosu și Daniel Popa. Scenariul îi aparține lui Grigore Cartianu, imaginea e semnată de Alexandru Macarie și George Dăscălescu iar montajul a fost realizat de Melania Oproiu.

Până acum, filmul a fost prezentat, în avanpremieră în România, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc a celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania – unde cei doi protagoniști, Victora Cociaș și Constantin Cojocaru, au primit, ex-aequo, o mențiune specială pentru interpretare, și în cadrul celei de-a doua ediții a MECEFF – Mediaș Central European Film Festival.

TREI ZILE PÂNĂ LA CRĂCIUN este o producție TOTAL TV realizată în parteneriat cu Atlantis Studio și UJ Budapest Film Studio, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează