Trasee culturale GRATUITE prin vechile cartiere și mahalale bucureștene

0

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate – ARCEN lansează sâmbătă, 29 martie, de la ora 17.00, proiectul „Prin Bucureștii ce se duc”, proiect ce constă într-o serie de trasee culturale gratuite prin vechile cartiere și mahalale bucureștene.

arcen prin bucurestii ce se duc

Primul traseu cultural se va desfășura în perioada 29 martie – 13 aprilie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 17.00 și va avea ca punct de plecare baza Dealului Patriarhiei – Piața Unirii.

ARCEN îi invită pe bucureșteni să descopere Povestea Mahalalei Flămânda, într-un traseu pietonal de o oră și jumătate, desfășurat în perimetrul străzilor Bibescu Vodă – Piața Unirii – Dealul Patriarhiei – str. Ienăchiță Văcărescu- str. Principatele Unite – str. Olimpului- Piața Concordiei – Calea Șerban Vodă – str. Bibescu Vodă.

Traseul din Mahalaua Flămânda cuprinde istorii și povești despre primele linii de tramvai din Capitală, despre covrigării, despre râul Dâmbovița, despre grădinile din București, despre drumul pe care au intrat în Capitală zeci de domnitori fanarioți, povești despre personalitățile de temut ale mahalalei, despre viața din timpul nopții prin marginea orașului București, devenită astăzi centrul Capitalei, dar și despre meșteșugarii și comercianții de cartier din timpurile trecute ale orașului.

ARCEN își propune prin intermediul acestui proiect să atragă atenția asupra memoriei și identității orașului București, vechile cartiere ale Capitalei reprezentând insule de identitate, zone construite care datează din secolul al XIX-lea, și care păstrează memoria vechiului oraș București, cartiere parțial salvate de la distrugerile regimului comunist, dar aflate azi sub presiunea demolărilor iresponsabile ale dezvoltării urbane haotice.

Proiectul „Prin Bucureștii ce se duc” este un proiect realizat din dragoste pentru oraș și pentru locuitorii lui.

Trasee culturale gratuite bucuresti

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează