Tradiții și Flori de Sărbători în Parcul Cișmigiu din București

0

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație Artă și Tradiție, organizează în Parcul Cișmigiu, în perioada 4 – 13 aprilie 2015, cea de-a VI-a ediție a evenimentului dedicat sarbatorilor pascale „Tradiții și Flori de Sărbători”.

afis traditii 2015

În fiecare zi, între orele 10:00 și 20:00, bucureștenii sunt așteptați să intre în atmosfera de sărbătoare din Parcul Cișmigiu, plină de muzică bună, teatru, dans, ateliere de creație, expoziție de iepuri și miei, plimbări cu ponei pentru cei mici și tradiționalul târg de sărbători.

Toate aceste activități se vor desfășura într-un cadru festiv, decorul creionând o poveste de primăvară. În parc vor înflori lalele luminoase supradimensionate, Foișorul se va transforma într-o imensă cutie muzicală, iar porțile în litere acoperite cu iarbă și flori. Decorul va fi completat cu ouă decorative uriașe ce pot fi pictate de trecători, iar iepurașul va apărea într-un car tras de o găină, gata să vestească primăvara și să se pozeze cu vizitatorii târgului.

Târgul tradițional de sărbători

În acest an, Târgul de Paște reunește meșteri, producători și artiști plastici din toate zonele țării. Bucureștenii vor putea alege dintr-o gamă bogată de produse tradiționale românești: icoane și ceramică, podoabe și bijuterii hand-made, ouă încondeiate, țesături, păpuși, decorațiuni și obiecte meșteșugărești realizate din lemn, piele și sticlă, miere, magiun, prăjituri, cozonaci, gogoși, plăcinte, brânzeturi și preparate din carne.

Surprize pentru cei mici

„Tradiții și Flori de Sărbători” se adresează și celor mici, în cadrul evenimentului fiindu-le pregătite o serie de surprize: plimbări cu poneii, spectacole de teatru, sesiuni de face-painting, animatori și ateliere de creație.

Astfel, în fiecare weekend, între orele 11:00 și 14:00 și 16:00 și 19:00, la Foișorul din Cișmigiu vor avea loc  ateliere de creație educativ-distractive pentru cei mici.

În „Laboratorul de distracție” copiii vor îmbrăca halatele oamenilor de știință într-un atelier-spectacol special. Elsa, prințesa-savant, va transforma bulgării de gheață carbonică în nori și spumă, apa plată în limonadă cu fum și chipurile morocănoase în fețe luminoase.

În cadrul atelierelor „Înșir’te, mărgărite!” și „Mozaic creativ”, Cenușăreasa îi va învăța pe cei mici să creeze cele mai colorate bijuterii, iar Ileana Cosânzeana va modela lutul în diverse forme decorate cu paiete, mărgele și pufi colorați. De asemenea, îndrăgitele personaje de desene animate, Tinkerbell și Peter Pan îi vor ajuta pe copii să construiască aripi magice la atelierul de creație „Magia zânelor de primăvară”

„Micii toboșari”, „Felicitări vesele de Paște”, „Tu știi cât e ora?”, „Atelierul iepurașului” și „Scufița Roșie” sunt alte ateliere inedite în cadrul cărora copiii își vor putea pune creativitatea și îndemânarea la încercare.

Concerte de muzică

Pe scena amplasată lângă Foișor vor concerta cvartete, fanfare, orchestre, coruri, trupe și artiști îndrăgiți: Orchestra Națională „Valahia” alături de vedete ale muzicii populare, Adrian Nour, Andreea Bănică & Band, Provincialii, Jazz Hot Club Romania, Tudor Turcu, Corul de Copii Radio.

Accesul publicului la evenimente este gratuit.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, consultați pagina https://www.facebook.com/TraditiisiFlorideSarbatori?fref=ts și site-ul www.creart.ro.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează